Eveniment

Prins în flagrant când îşi ridica prada. A încercat să păcălească o brașoveancă prin metoda „Accidentul”

Gabriela Bunghez

Poliţiştii de investigații criminale din Brașov, cu sprijinul polițiștilor din Constanța, au surprins în flagrant, duminică, un tânăr de 17 ani, din județul Constanța, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Potrivit polițiștilor, femeia fusese apelată pe postul telefonic fix și i se prezentase ca reală situația că fiul ei ar fi fost implicat într-un accident rutier și ar avea nevoie de acești bani pentru o operație, femeia fiind convinsă de veridicitatea faptelor și consimțind să predea banii.

Astfel, duminică în jurul orei 15.30, tânărul, în timp ce ţinea legătura telefonic cu complicii săi, s-ar fi prezentat la domiciliul femeii, de pe B-dul Griviţei, din municipiul Braşov de la care ar fi primit suma de 3.000 euro.

Asupra tânărului a fost găsită suma de bani ce a fost restituită de poliţişti părţii vătămate.

În urma verificărilor la locaţia de cazare folosită de tânăr, poliţiştii au identificat şi alţi 15.000 lei, bani despre care există indicii că ar proveni din comiterea aceluiaşi gen de fapte.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi a fost introdus în arestul IPJ Braşov. El urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă şi este cercetat în continuare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Polițiștii avertizează!

Fiţi prudenţi atât în eventuale situaţii premergătoare săvârşirii unor astfel de fapte, cât şi atunci când sunteţi contactaţi telefonic pentru a fi înştiinţaţi de producerea unor evenimente în care ar fi implicate rude apropiate;

Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat etc.), decât după ce solicitaţi prezentarea actului de identitate şi a legitimaţiei de serviciu;

Nu oferiţi date personale despre dumneavoastră, rude sau vecini apropiaţi, dacă sunteţi abordaţi direct sau telefonic de persoane necunoscute, sub pretextul unor presupuse câştiguri sau de către indivizi care susţin că sunt reprezentanţi ai unor companii de telefonie, cablu sau bănci;

În cazul în care sunteţi contactaţi de persoane care pretind a fi o rudă apropiată sau susţin că sună din partea acesteia şi susţin că au urgent nevoie de bani pentru a rezolva problemele create de un accident rutier, în care ar fi fost implicată, nu daţi curs solicitării, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională;

Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau luaţi legătura chiar cu persoana în cauză, pentru a vă asigura că nu este vorba despre o înşelăciune;

Dacă sunteţi contactat de către cineva care vă apelează în numele unei rude apropiate, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a va acorda sprijin, şi nu mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi de reprezentanţii poliţiei!

În cazul în care vă confruntaţi cu asemenea situaţii, adresaţi-vă de urgenţă celei mai apropiate unităţi de poliţie sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112!