Cărei femei nu îi plac bijuteriile? Iar când acestea sunt lucrate cu un deosebit talent și simt artistic, unicat, masive și în același timp elegante, de către o tânăra brașoveancă delicată și în același timp puternică, legătura care se crează între tine ca femeie și acea bijuterie va dura cu siguranță o viață.
În căutările mele am întâlnit artiști în prelucrarea diferitelor materiale: lemn, pânză, vopseluri, piatră, sticlă. Cu ani în urmă, urmăream fascinată un argintar, în timp ce realiza o stemă. Am stat nemișcată câteva ore privind cum încălzind argintul și mânuind uneltele pe nicovală, acea stemă prindea condur. Flacăra și priceperea acelui meșter mi-au rămas întipărite în minte.
Au trecut anii și azi am bucuria de a prezenta un artist brașovean, bijutier, argintar.
Am ales să o prezint pe Sofia Polhac și bijuteriile ei din argint, deoarece există acel ceva ce o diferențiază ca artizan, își realizează singură aliajul de argint 925 cu care lucrează.
Ființă firavă, foarte tânără, doar 26 de ani, introvertită, ca aproape toți artiștii pe care îi întâlnesc, rugând-o să se prezinte, la început mi-a spus că ea nu face nimic special, ea face doar bijuterii.
Numele ei este Sofia Polhac, cu siguranță vom auzi de acest nume și în viitor. Să ne bucurăm de tinerii talentați ai orașului nostru.
“M-am format într-un background de pictură, grafică și ceramică, fiind absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Sunt pasionată de artă sub toate formele sale, în special de bijuterie, fiind un mediu vast într-o continuă expansiune, prin care te poți exprima liber. Abordarea personală a acestui mediu este una intuitivă și experimentală, fiind fascinată de explorarea diferitelor materiale și texturi, transpunând toate aceste elemente în piese de bijuterie unicat.
Consider că toate segmentele artei sunt interconectate și conlucrează împreună, îmbogățind viziunea artistică.
Din dorința de a crea și arhiva experiențele mele în această direcție, am creat o identitate/brand și anume Quashai (îmi place să-i spun mai mult un alter ego), unde pot să mă exprim și să mă joc.
Nu am un loc din care să fac parte, simt că vreau să trăiesc într-o incertitudine certă, dacă face sens ce spun.”
Vă invit să cunoașteți un bijutier la început de drum, foarte tânăra, cu o tehnică aparte în transpunerea în bijuterii a argintului.
Bună Sofia, spune-ne câte ceva despre tine.
Sofia: Bună, numele meu este Sofia Polhac, m-am ferit să folosesc acest nume pe rețelele de social media, deși mă gândisem la un moment dat să îmi fac un brand cu acest nume, am ales un fel de alter ego, în social media eu apar ca Sophia Alice. Mi s-a părut mereu numele din buletin mult prea personal pentru a apărea pe rețele. Era ca și cum mi-aș fi dat cnp-ul. Deși pe mine nu mă cheamă Alice, alegând acest nume, lumea a început să mă strige Alice și am început să reacționez.
Îmi place cum sună numele meu, dar nu am ales să folosesc numele ca brand, dar poate în 2-3 ani voi schimba direcția și îmi voi folosi numele. Încă nu m-am decis.
Care ți-au fost începuturile pe drumul artelor?
Sofia: Sunt brașoveancă, am urmat liceul de arte din clasa a 6-a, pictură, desen, ceramică, din clasa a 9-a am intrat la Arhitectură, și a fost spre bucuria mai ales a familiei, care știi cum este, își doreau să intru la o secție ca arhitectură. Era cumva mândria lor. Am zis merg la arhitectură. Această secție nu mi-a plăcut, astfel că după un semestru m-am mutat la arte plastice, familiei nu am spus la început adevăratul motiv, acela că nu îmi place, am evitat. La arhitectură mă deranja foarte mult că la desen nu reușeam să mă încadrez în dimensiunile cerute, erau mereu decalate, cu un milimetru cu jumătate de milimetru. Mă gândesc că orice artist face la fel. Ne este greu să ne încadrăm în tipare.
M-am mutat la arte plastice, am vrut inițial la grafică să intru, dar am ajuns la ceramică. Dintr-o greșeală am ajuns la această secție, eram pe hol cu colegele și când m-am întors aflasem că am fost repartizată la ceramică. Am fost foarte supărată în acel moment, am vrut să mă mut la orice alt liceu, tehnic, nu contează, atât eram de supărată, dar am reușit să fac schimbul cu o colegă și am ajuns la grafică, unde a fost totul bine, pentru că mai apoi la facultate să ajung tot la ceramică, de parcă mă urmarea cumva această secție.
În timpul liceului ai expus lucrările tale?
Sofia: În perioada liceului nu prea știam exact direcția pe care mi-o doresc, am avut expoziții de grup la Reduta, unde mi-au greșit numele, a fost drăguț, mai am și acum diplomele cu numele greșit. Nu știam exact ce vreau să fac, eu pictam, desenam, dar nu expuneam. În clasa a 11-a am vrut să schimb direcția și am zis că vreau să merg la relații publice și comunicare, așa că, la facultate, inițial am dat la Universitatea Transilvania la Relații Publice. Eu, o persoană care sunt extrem de introvertită, nu îmi place să vorbesc, am ajuns la această secție, am stat jumătate de semestru, mi-a fost greu, am avut câteva examene, la logică și la sociologie, și mă întrebam mereu ce caut eu acolo, am avut de susținut un examen în fața tuturor și eram efectiv cu foaia în mâna și nu puteam să citesc de pe foaie.
După experiența cu prima alegere la facultate, cum ai ajuns la Arte Plastice?
Sofia: M-am retras de la facultate din Brașov, am plecat la București să dau examen la design vestimentar, cât de cât aproape de ceea ce doream. Cum parcursul meu în mediul academic poate părea o aventură, am ratat admiterea la acea facultate, pentru că nu m-am putut prezența la unul din examene. Erau trei examene în trei zile diferite. Am sunat acasă părinții și le-am spus, au fost extraordinar de înțelegători și mi-au spus să vin acasă la Brașov pentru că totul este în ordine. Drumul cu trenul din București până în Brașov a fost atât de liniștitor știind că cineva mă așteaptă acasă și mă înțelege. Puterea iubirii în familie face minuni.
În viață este bine să experimentezi, niciodată nu am fost de acord cu ideea că faci un liceu, faci o facultate, îți iei un job și gata, nu, în viață trebuie să poți și să alegi, era și vorba această că dacă nu faci facultatea imediat după liceu nu o vei mai face, îmi umblau tot felul de gânduri.
Dacă îți dorești cu adevărat ceva, chiar dacă nu se întâmplă atunci, tot se întâmplă, exact când trebuie.
După eșecul din București, de fapt prea mult spus eșec, mai bine zis momentul București, aș fi vrut să mă mut în Cluj, mai ales că în Brașov nu avem facultate de Arte Plastice, era varianta Timișoara, Iași, Cluj, București. Am zis că dau la design, dar în Cluj, doar că în Cluj accentul se punea foarte mult pe portret, dar eu nu am ceva special în direcția portretelor, îmi place foarte mult să pictez, foarte abstract, intuitiv, dar nu după niște reguli, la portret a fost bine, doar că mie mi-a ieșit foarte artistic, ei doreau altceva, mi-a ieșit, desenând în cărbune, un portret foarte plastic. Așa că am picat la acea probă, iar eram în momentul că nu mai voiam arte, mi-am sunat iar părinții și le-am spus. Asta era în vară și mai era admiterea din toamnă, am văzut că mai sunt locuri la ceramică la buget, m-am înscris și am intrat la ceramică.
Au urmat trei ani de ceramică, ceramica de care fugisem în liceu. Mie nu mi-a plăcut ceramica pentru că mi se părea mult mai curat la grafică, cumva am evitat să lucrez cu lutul, mi se părea murdar, și îți și spun de ce. La liceu aveam o cadă, unde după ce terminam orele, trebuia să udăm lutul și să îl spargem ca să fie ok pentru ziua următoare și eu mai nimeream niște râme din când în când, erau rame în acel lut, acest lucru cred că m-a îndepărtat de ceramică.
Cum au fost anii de facultate?
Sofia: Am fost cam dezamăgită de facultate din motivul programei foarte învechite de care trebuia să ne ținem, aveam teme pe care le-au prins și profesorii mei, după 50 de ani erau aceleași teme de studiu. Nu mă plâng, este o problema a învățământului românesc, doar că eu mă gândeam că fiind la arte poate să fie totul mai diferit față de alte facultăți.
În căutările mele, te-am găsit, printr-un artizan care prelucrează sticlă. În acest moment, eu personal în Brașov nu am cunoștință să mai fie cineva care realizează și aliajul de argint. Cum ai ajuns de la ceramică la prelucrarea argintului, care a fost pasul?
Sofia: La ceramică am încercat să merg în zona sculpturală, ori această zona, m-au atras accesoriile care duc spre această zona, pentru că sunt masive, nu îmi plac bijuteriile mici, mi se par meschine.
Bijuteria trebuie să spună o poveste sau să se impună.
În anul 2 la facultatea de ceramică aveam un modul de vreo două săptămâni, doar în anul trei treceam și la bijuterie, și eu nu mai aveam răbdare și atunci am făcut în particular două săptămâni modulul I de bijuterie, bazele de început în ale bijuteriei, mi-a plăcut foarte mult. Doar că după nu am mai avut unde să exersez, și am fost nevoită să aștept până în anul 3 la facultate acel modul. În acel moment mi-am dat seama că vreau să îmi fac licența pe bijuterie pentru că mi se părea că este mult mai frumos de lucru că nu ai piese voluminoase, fiind totul mai micuț mai de migală, deși am fugit mereu de lucruri migăloase pentru că eu nu am de felul meu răbdare.
Cum începe o zi din viața unui artist bijutier?
Sofia: La început înseamnă schițe, mai mult sau mai puțin, deși nu prea aleg să fac schițe pentru că prefer abordarea intuitivă de moment, dacă desenezi și după încerci să te ții după acel desen, la final nu o să arate niciodată ca acel desen, mie cel puțin nu mi s-a întâmplat niciodată asta.
Ori creezi pentru tine ca și artist, ori creezi pentru public și riști să te pierzi, trebuie găsit un echilibru
Argintul mi se pare destul de greu de prelucrat, este totuși un metal.
Sofia: Nu este greu, în facultate am învățat cum se aliază. Îmi cumpăram monede, de cea mai mare puritate, argint pe care îl aliam. Argintul îl topeam și îl aliam cu cupru și zinc. Argintul pur este 999, eu lucrez cu 925.
Nu știu cum să povestesc. Știu să lucrez. Dar încerc să descriu puțin.
Se cântăresc în parte componentele, pentru a realiza procentul de 925, se pun într-un creuzet, creuzetul este ceramic, un material refractar, este în formă jumătate de sferă, acest material este tratat cu o substantă, că atunci când pui argintul el trebuie să se miște. Elementele ce vor compune aliajul se pun în acest creuzet, argintul, cu cupru și cu zinc, și sub flacăra ele se omogenizează, după care se toarnă într-o lingotieră sau in formă de bară, depinde ce vrei să faci, depinde pentru ce ai nevoie. În funcție de ce bijuterie vrei să realizezi se alege formă.
Din materialul creat se realizează bijuteria.
Unde expui bijuteriile create de tine?
Sofia: Ca orice artizan, și pentru mine, toate etapele de prelucrare a bijuteriilor, de realizare a prezentărilor, fotografiile, editarea pozelor, a textelor de prezentare, totul cade în sarcina mea, fac descrieri, urc pe site, mă ocup și de social media, și uneori știu că sunt puțin obosită dar nu recunosc.
Am ieșit și în târguri cu bijuteriile mele, am mers să câștig experiență, să cunosc oameni, să iau pulsul acestui gen de evenimente, am fost și în Brașov, am fost și în București la târg.
Mi-ar plăcea mult că în viitor să pot avea un atelier și cu un spațiu de expunere, pentru ca lumea să vadă și cum se realizează bijuteriile.
În acest moment încerc să îmi dezvolt brand-ul și încerc să văd pe ce piață mă regăsesc mai mult, pe cea internă sau în străinătate.
Din păcate, la noi oamenii nu au neapărat o educație în privința bijuteriilor, și în continuare sunt căutate un anumit gen de bijuterii în care eu nu mă regăsesc.
Mulțumim Sofia, îți urăm succes pe mai departe!
Sofia: Și eu vă mulțumesc!
Creațiile Sofiei le puteți admira AICI
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
