Cultura

FOTOGALERIE Primul muzeu virtual din România a fost inaugurat la Bastionul Postăvarilor

NewsBv

Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a inaugurat astăzi primul muzeu virtual din România, care a fost amenajat la Bastionul Postăvarilor, realizat cu fonduri de la bugetul judeţean.

CS Vision este prima companie din România care produce dispozitive multitouch. Firma a realizat la Brașov prima galerie digitală, un spațiu expozițional virtual dedicat istoriei și punctelor de interes din acest oraș

Pe cele trei etaje ale galeriei digitale au fost instalate obiecte electronice printre care trei mese şi 13 şevalete multitouch, urmărindu-se integrarea galeriei în arhitectura bastionului prin îmbinarea imaginii clasice a atelierului de pictură cu ideea de spaţiu al viitorului. Intrarea în Bastion va fi gratuită, cel puţin în următoarele două luni.

„Odată cu inaugurarea acestei expoziţii introducem în circuitul turistic şi acest muzeu. Practic, Bastionul Postăvarilor este ultima investiţie din programul nostru de reabiulitare a vechii cetăţi. Este primul muzeu de acest gen din ţară şi este un început pentu ca şi alte poze vechi şi filme sp fie văzute de către turişti. Vrem totodată, să reconstituim nişte panorame mai vechi“, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu. Acesta a precizat că, în perioada următoare, CJ Braşov va continua proiectele de renovare a vechilor cetăţi şi a fortificaţiilor săseşti. „În prezent, este în curs de renovare Cetata Făgăraşului. Nu am avut bani deocamdată, decâ pentru o treime din lucrări, dar sperăm să finalizăm investiţia în 3,4 ani. Totodată, am dat drumul licitaţiei pentru Cetatea Feldioara, iar săptămâna aceasta o să alocăm 10 milioane de lei pentru Cetatea Rupea, cofinanţare”, a explicat preşedintele CJ.

Braşovul, în cel mai mic detaliu

În galeria digitală s-au investit aproximativ 290.000 de euro, iar acum, braşovenii şi turiştii pot face un tur virtual al oraşului prin intermediul dispozitivelor, de domeniul ştiinţifico-fantasticului, pentru unii.

Principala atracţie a galeriei o constituie cele două gigapanorame instalate pe mesele multitouch. Acestea prezintă Braşovul văzut de pe Tâmpa până în cel mai mic detaliu, utilizatorii acestor dispozitive având posibilitatea să exploreze oraşul printr-o simplă atingere de ecran. Mai ales pentru cei care vin din afara Braşovului, cele două dispozitive cu gigapanorame vor fi un punct de iniţiere în vizitarea şi descoperirea oraşului de la poalele Tâmpei.

Pe dispozitivele multitouch instalate pe şevalete, sugerând într-un mod interesant viitorul muzeelor, au fost instalate tururi virtuale ale unora dintre cele mai importante monumente şi puncte de interes ale Braşovului: Biserica Neagră, Casa Sfatului, Prima Şcoală Românească, Zona Bastionului Graft (După Ziduri), Scheii Braşovului, Turnul Alb şi Turnul Negru.

Pe viitor, spaţiul va găzdui, pe lângă expoziţia digitală dedicată Braşovului de ieri şi de astăzi, şi alte expoziţii digitale temporare dedicate artei româneşti şi mondiale, unor evenimente de importanţă majoră sau unor alte galerii virtuale.

„Jucării” pentru cei mici

O parte dintre şevalete şi una dintre mesele multitouch sunt dedicate copiilor, care vor putea descoperi singuri imagini cu Braşovul de-a lungul istoriei sale. Copiii vor găsi şi un alt punct de interes în curtea bastionului unde au fost instalaţi şase cilindri sonori; la atingerea acestora copiii vor putea declanşa sunete care recreează zgomotul făcut de armele folosite pentru apărarea acestui bastion medieval.

De asemenea, cei pasionaţi de istorie pot face o trecere în revistă, pe unul dintre şevalete, a oamenilor care au făcut istoria oraşului, a locurilor în care s-au petrecut momente importante ale dezvoltării Braşovului, precum şi a principalelor evenimente petrecute aici. Fiecare şevalet are propriul sistem audio-guide, utilizatorul fiind sigurul care aude explicaţiile audio datorită unui SoundTube, un dispozitiv audio în formă de umbrelă care dispersează sunetul doar în zona în care se din persoana aflată în faţa unui şevalet multitouch. „Am urmărit să oferim celor care vor vizita în viitor Bastionul Postăvarilor o galerie neconvenţională, cu un conţinut spectaculos, concentrat într-un spaţiu relativ mic. Cred că am reuşit să creăm un spaţiu în care vizitatorii îşi creează propriul lor tur, fiind propriii lor ghizi“, ne-a declarat Răzvan Bâgiu, director companiei care s-a ocupat de amenajarea muzeului virtual.

Investiția totală de la Bastionul Postăvarilor în galeria digitală nu depășește 290.000 de Euro, iar pentru crearea acesteia a lucrat o echipă formată din 32 de specialiști timp de şase luni.