Din judeţ

Primul lot din autostrada Comarnic – Brașov, scos la licitație în acest an

Gabriela Bunghez

Primul tronson din autostrada Ploiești – Brașov va fi scoasă la licitație în acest an, a anunțat marți, Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

Ministrul Transporturilor consideră că această autostradă este „etalonul bătăii de joc la adresa infrastructurii românești” și a românilor, având în vedere că din 2002 și până acum nu s-a realizat aproape nimic.

Lucian Bode a precizat că speră ca până la finalul anului să semneze contractul pentru primul tronson al acestei autostrăzi. Este vorba de centura ocolitoare a orașului Comarnic, de circa 5,2 km, din autostrada Ploiești – Brașov.

„La Comarnic – Braşov dacă vreţi este etalonul bătăii de joc la adresa infrastructurii româneşti, la adresa românilor, până la urmă, pentru că din 2002 până astăzi să vorbeşti despre 58 de km de autostradă şi să nu realizezi aproape nimic este o mare bătaie de joc. (…) Aşa este o mare ruşine şi faptul că nu poţi să legi Bucureştiul de Braşov, nu ai legat Bucureştiul de Braşov în aproape 20 de ani”, a declarat Lucian Bode, la B1 TV.

El a explicat că a preluat „parteneriatul public privat pe model Vâlcov – Dragnea” şi l-a anulat, respectiv că a preluat tronsonul de autostradă alături de alte 8 proiecte de autostradă de la Comisia Naţională de Prognoză la Ministerul Transporturilor.

Ministrul Bode a mai spus că a realizat o unitate de implementare a proiectului Autostrăzii Ploiești – Brașov.

„Apropo de loturi şi de sectoare, am extras din Comarnic – Braşov varianta de ocolire Comarnic, centura Comarnicului, 5,2 km. Acolo, acest obiectiv are sub 75 de milioane de euro valoare eligibilă. Îl scoate la licitaţie, este în procedură în acest moment. Am trimis către ANAP. Suntem în procedură de a scoate la licitaţie şi până la sfârşitul lunii septembrie să reuşim să scoatem la licitaţie acest tronson şi să semnăm contractul în acest an. Deci primul tronson din Comarnic – Braşov va fi centura ocolitoare a Comarnicului la profil de autostradă pentru care noi estimăm că vom semna contractul în acest an. Pentru celelalte loturi, de la Ploieşti până la Braşov, Ploieşti – Comarnic – Braşov, noi suntem în procedură şi scoatem la licitaţie partea de revizuire SF (studiu de fezabilitate – n.r.) şi întocmire proiect tehnic de execuţie pentru toate aceste tronsoane astfel încât în momentul în care finalizăm revizuirea documentaţiei să scoatem la licitaţie doar execuţia”, a declarat Lucian Bode.

El a a spus că România îşi permite să aloce 1,1 – 1,2 miliarde de euro pentru a realiza acest obiectiv extrem important în tot ce înseamnă angrenajul moblităţii în România.

https://newsbv.ro/2020/08/09/video-orban-baga-in-carantina-autostrada-comarnic-brasov/