Sanatate

Primul centru privat de transplant renal din România, la Braşov

Sebastian Dan

Spitalul Sfântul Constantin
Spitalul Sfântul Constantin

Primul centru privat pentru transplantul renal din România se află la Brașov.  Acesta va funcţiona la Spitalul Sf. Constantin, care a primit recent acreditarea Agenției Naționale de Transplant.

Denumirea oficială va fi ”Centrul de Transplant Renal Profesor Gilles Mentha”, în memoria profesorului Gilles Mentha de la Geneva, care și-a manifestat în numeroase rânduri susținerea pentru acest demers, dar și în onoarea parteneriatului pentru performanță pe care instituția brașoveană l-a semnat cu Spitalul Universitar din Geneva.

Reprezentanții Spitalului Sf. Constantin vor organiza marți, o conferință de presă în cadrul căreia urmează să  fie dezbătut pe larg subiectul transplantului renal. Evenimentul va avea loc în Brașov, în sala de conferințe a instituției spitalicești.

 „Obținerea acreditării este, înainte de toate, o reușită de care suntem mândri cu toții. Este, până la urmă, o confirmare a profesionalismului de care dă dovadă echipa Spitalului Sf. Constantin. Cu toate acestea, transplantul renal rămâne o provocare profesională pe care o tratăm cu seriozitate și dedicare”, a declarat dr. Bogdan Moldovan, șef secție Chirurgie Generală la Spitalul Sf. Constantin.