Verificările efectuate de Direcția Control Intern și Direcția de Poliție Transporturi la Secția Regională de Poliție Transporturi în scandalul de la o frizerie din Brașov, în care o angajată a unității a fost agresată de unul dintre polițiștii care efectuau un control, arată că agentul își făcea datoria.
Primele concluzii, după ce s-au studiat imaginile apărute pe rețelele de socializare, în care se vede cum un agent în civil o bruschează pe casiera unei frizerii, arată că, „nu au rezultat elemente care să atragă răspundere disciplinară în sarcina polițiștilor„.
Potrivit anchetei interne, comisarul șef de la Poliția Transporturi Brașov a acționat legal. Mai mult, firma controlată este suspectată acum de evaziune fiscală.
„Urmare a verificărilor efectuate cu privire la imaginile apărute pe rețelele de socializare, în care o doamnă din municipiul Brașov sesizează faptul că, în timpul unei acțiuni a acestei structuri, ar fi fost agresată de un ofițer de poliție, au rezultat următoarele:
La data de 4 octombrie 2019, o echipă de polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov a acționat la o unitate economică din municipiul Brașov despre care existau informații că nu eliberează bonuri fiscale pentru sumele de bani pe care clienții le achită cash.
În urma activităților, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă de 11.500 de lei, iar suma nejustificată de 744 de lei a fost confiscată. De asemenea, pentru evidențele contabile duble găsite la punctul de lucru, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Procesul-verbal întocmit în urma activităților a fost semnat fără obiecțiuni de administratorul firmei și de persoana care a publicat imaginile în mediul online. În urma analizării dovezilor administrate în cauză, nu au rezultate elemente care să atragă răspundere disciplinară în sarcina polițiștilor” se arată în comunicatul Direcției de Poliție Transporturi, publicat de stiri.tvr.ro.
Raportul controlului a fost înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pentru a analiza și dispune cu privire la oportunitatea valorificării acestuia în cadrul dosarului penal existent la aceasta unitate de parchet, se precizează în comunicatul transmis presei.