Deși calendaristic, 1 Martie este prima zi de primăvară, trecerea oficială la primăvară s-a făcut, în municipiul Braşov, cu temperatura minimă de minus 11 grade Celsius, potrivit meteorologului Nicolae Rusan, din cadrul Centrului Meteorologic Regional „Transilvania Sud” Sibiu, citat de MyTex.
La Fundata, mercurul din termometre a scăzut, în noaptea de miercuri spre joi, până la minus 18 grade Celsius, în Făgăraş până la minus 10 grade Celsius, iar la Predeal până la minus 14 – minus 15 grade Celsius, conform sursei citate.
Temperaturile au fost cu până la 15 grade mai scăzute decât în 2017, fiind totodată cea mai geroasă zi de 1 Martie din ultimii ani.
Se pare că ziua de 2 martie se anunță și mai friguroasă. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță temperaturi minime de -26 de grade Celsius.
Treisprezece judeţe se află sub Cod Galben de frig, iar celelalte, printre care și Brașovul sunt sub Cod Portocaliu de ger, până vineri la ora 11.00, potrivit celei mai recente avertizări a meteorologilor.
Avertizarea meteo de Cod Galben de ger, afectează zonele: Maramureș, Crișana, Banat, vestul Olteniei și cea mai mare parte a Transilvaniei.
Jumătatea de est a țării se află sub Cod Portocaliu, fiind vorba de temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua.
Zone afectate: Moldova, estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea și local Oltenia.
În Moldova, estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea și local în Oltenia, gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă.