17.20 Iată rezultatul voturilor pentru viceprimari, din cele 26 exprimate: Mihai Costel – 16 voturi pentru, Barabas Laslo – 16 voturi, Răzvan Popa – 10, Arnold Ungar – 10.
16.50 În acest moment sunt supuși la vot viceprimarii. Pentru cele două posturi concurează Mihai Costel (PMP), Barbas Laszlo, Arnold Ungar (FDGR) și Răzvan Popa (PSD).
16.40 Primarul George Scripcaru a depus jurământul. El a declarat, după momentul solemn, că „va fi un mandat cu problemele care sunt la nivel de municipiu. Sunt multe proiecte începute, în derulare, care trebuie finalizate, dar și altele care trebuie scrise. Important este să ducem la îndeplinire ceea ce am promis în campania electorală, mai ales că multe dintre obiective sunt comune multora dintre candidaţi, de aceea sper să existe consens şi susţinere pentru a le realiza”, a declarat Scripcaru.
El susține că nu are nicio problemă de a conlucra de pe poziția de independent cu Consiliul Local, datorită faptului că el nu va face jocurile vreunui partid politic, ci va lucra pe obiective concrete necesare comunității brașovene.
15.45 Iată lista de consilieri: PNL – Oprică Florentin-Adrian, Țop-Ferghete Florentina Carmen, Rusu Sebastian Mihai, Cojocea Roxana, Ciovică Octavian Eugen, Mara Iulian, Chifu Sergiu Marian, Radu-Iov Constantin, Bucur Ciprian Ionuț, Bădulescu Sebastian Gabriel, PSD – Popa Răzvan, Comșulea Eugen, Patrașcu Lucian, Tărăbuță Dumitru, Duțu Tudor Alexandru, Crivineanu Alexandra Ioana, Stroe Ioan, Bunghiuz Marius Ștefan, UDMR – Toaso Imelda, Barabas Laszlo, PMP – Mihai Costel, Neacșu Alexandru, PER – Adina Donosă, Marius Comșa, FDGR – Cristian Macedonschi, Arnold Ungar şi Şerban Şovăială – independent.
14.30 Grupurile politice ale consilierilor locali sunt următoarele: PNL – lideri Adrian Oprică, PSD – lider Răzvan Popa, FDGR – PER – Cristian Macedonschi, UDMR, iar independentul Șerban Șovăială s-a alăturat PMP.
8.00 Componenţa noului Consiliul Local din Braşov va fi validată astăzi la ora 14.00. La şedinţa festivă, unde primarul George Scripcaru şi fiecare consilier local va depune jurământul, va participa şi prefectul Ciprian Băncilă.
Tot astăzi vor fi stabiliţi şi cei doi viceprimari. Conform alianţei PNL – UDMR – PMP, cele două posturi revin Uniunii Democrate a Maghiarilor din România şi Partidului MIşcarea Populară, respectiv Barabas Laszlo şi Costel Mihai.
PSD sper ca să primească un post de viceprimar, având în vedere că a obţinut al doilea scor electoral în municipiul Braşov, însă în actuala structură majoritară din Consiliul Local, cererea lor rămâne o simplă declaraţie politică.