Eveniment

Primarul „Prejudiciu” Coliban a pierdut procesul cu ziariștii newsbv.ro și transilvania365.ro

Sebastian Dan

Primarul Brașovului, Allen Coliban, a pierdut, în prima instanță, procesul intentat ziariștilor de la newsbv.ro și transilvania365.ro, care au avut curajul să dezvăluie faptul că finanțarea FC Brașov făcută de primarul Coliban, pentru primarul Coliban și concubina acestuia, este un PREJUDICIU la bugetul local.

Reamintim că FC Brașov a reapărut prin furtul calificării în Liga 2 a echipei Corona Brașov și dată clubului sportiv cu parfum de cocârț, ASC Scotch Club, unde Coliban și concubina sunt membri fondatori.

În cadrul procesului, inculpați au fost și subprefectul Lucian Pătrașcu și consilierul local Marius Potea. Și în cazul acestora, instanța a decis respingerea chemării lor în judecată. Mai precizăm că Allen Coliban a fost reprezentat de avocatul Gheorghe Alexandru Cosmin, care a primit de la USR o sinecură, respectiv membru CA la RIAL.

Soluția pe scurt

„Respinge excepţia inadmisibilităţii petitului 4 al cererilor de chemare în judecată privind interzicerea pârâţilor ca pe viitor să mai publice materiale defăimătoare, mincinoase şi calomnioase, care îl vizează pe reclamant, invocată în dosarul nr. 17786/197/2022, dosarul nr. 20652/197/2022 conexat la dosarul nr. 17786/197/2022 şi dosarul nr. 20654/197/2022 conexat la dosarul nr. 17786/197/2022, de către pârâţii Florea Petrică Cristinel şi Evamar Comunication S.R.L., Pătraşcu Lucian, Sebastian Dan şi SED MEDIA S.R.L., ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Allen Coliban, în contradictoriu cu pârâţii Florea Petrică – Cristinel şi Evamar Comunication S.R.L., în dosarul nr. 17786/197/2022, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Allen Coliban, în contradictoriu cu pârâtul Pătraşcu Lucian, în dosarul nr. 20652/197/2022 conexat la dosarul nr. 17786/197/2022, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Allen Coliban, în contradictoriu cu pârâtul Potea Marius Valentin, în dosarul nr. 20653/197/2022 conexat la dosarul la dosarul nr. 20652/197/2022, ambele conexate la dosarul nr. 17786/197/2022, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Allen Coliban, în contradictoriu cu pârâţii Sebastian Dan şi Sed Media S.R.L., în dosarul nr. 20654/197/2022 conexat la dosarul nr. 17786/197/2022, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ., azi, 06.03.2024.”

Curtea de Conturi a câștigat procesul cu Primăria pe tema prejudiciului de la FC Brașov

Reamintimn faptul că primarul Allen Coliban a pierdut, DEFINITIV, previzibil, procesul pe care l-a intentat Camerei de Conturi Brașov și Curții de Conturi.

El contesta măsurile impuse de auditorii economici referitor la obligarea Primăriei la calcularea prejudiciilor din acordarea nelegală a milioane de lei din banii publici către FC Brașov – Scotch Club, precum și în acordarea gratuită, fără acordul Consiliului Local a Catacombelor Brașovului, în „Afacerea Amural”. Amănunte AICI!

Viceprimarul Flavia Boghiu îl execută pe Coliban, pentru prostiile de la FC Brașov

Mai mult,  viceprimarul – preșdinte USR Brașov Flavia Boghiu (urmărită penal de DNA pentru afacerea AMURAL) a trimis o adresă către FC Brașov Steagu Renaște via Scotch Club, în care cere unui club fantomă, să plătească peste 3 milioane de lei! Doar pentru 2021. Pentru că auditorii Curții de Conturi au stabilit că sunt prejudicii și în 2022 (Amănunte AICI și AICI).

Și iată cum primul gospodar al Brașovului doar pe Facebook, Allen Coliban, s-a făcut de râs,  acuzând newsbv.ro că publică fakenews, pentru că am avut curajul să spunem, în premieră, că există prejudicii aduse bugetului local cu finanțarea FC Brașov.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !