Green newsbv

Primarul George Scripcaru „rupe pisica“ în problema câinilor comunitari!

Sebastian Dan

Oamenii fac apel la Primărie sa-i scape de cainii vagabonzi
Oamenii fac apel la Primărie sa-i scape de cainii vagabonzi

Primarul George Scripcaru a făcut astăzi apel la brașoveni şi la ONG-uri să ajute hingherii Serviciului Public pentru Gestionarea Animalelor, subordonat Primăriei, la prinderea câinilor maidanezi de pe domeniul public.
„Avem o situaţie la care ne raportăm azi şi cred că trebuie să înţelegem cu toţii că dincolo de vaietele şi spasmele unora sau altora, care se numesc iubitori de câini, atât persoane fizice cât şi ONG-uri, ar trebui să înţelegem că trebuie să facem ceva. Pe această cale solicit cetăţenilor, ONG-urilor, iubitorilor de animale să ne ajute să adunăm aceşti câini de pe domeniul public, să-i cazăm la Azilul de câini de la Stupini şi să facem exact ce trebuie pentru aceste animale. (…) Nu putem fi un oraş turistic cu mulţi vizitatori, dar câinii să se plimbe printre mese, pe la terase, în parcurile din centrul oraşului, sau în cartiere. Cred că trebuie să înţelegem cu toţii că acest lucru trebuie gestionat ca în alte ţări“, a subliniat primarul, într-o conferinţă de presă.
Edilul a precizat că, în fiecare zi, echipa de hingheri adună de pe domeniul public al municipiului între 15 şi 20 de câini, dar că ar fi foarte bine dacă s-ar implica şi cetăţenii şi ar semnala prezenţa unor patrupede cărora le dau de mâncare, în jurul blocului în care locuiesc.
„Dacă sunt cetăţeni care au grijă de astfel de câini noi venim şi îi luăm, îl sterilizăm şi apoi îl dăm înapoi în baza unui proces-verbal şi actele care trebuie făcute şi atunci ştim cine îşi asumă responsabilitatea să aibă grijă de acel câine. Eu sper ca pe raza municipiului Braşov să nu ajungem într-o situaţie similiară cu cea de la Bucureşti, cu copilul de patru ani“, a afirmat Scripcaru.
Potrivit primarului, în municipiul Braşov, pe domeniul public ar mai exista în jur de 900 de câini care trebuie adunaţi şi duşi la Azilul de la Stupini care are 400 de locuri şi unde în prezent sunt adăpostiţi 150 de câini.
Pentru îngrijirea unui câine se alocă lunar, din bugetul local suma de 55,14 lei, a arătat George Scripcaru, care a adăugat că „aceşti bani nu nu-i dă nici nici Guvernul nici ONG-urile, ci sunt din taxele şi impozitele cetăţenilor“.
În ceea ce priveşte câinii otrăviţi, maltrataţi sau bătuţi nu există o situaţie de acest gen, dar au fost cazuri în municipiul Braşov.
Preşedinta Asociaţiei „Milioane de Prieteni“ din Braşov Cristina Lapis, a declarat că au fost cazuri de câini otrăviţi în urmă cu două luni în cartierul Răcădău, pe domeniul public, situaţii de câini maltrataţi sau bătuţi, dar că nu există o evidenţă clară a acestora. „Noi avem fotografii cu astfel de câini otrăviţi sau bătuţi, maltrataţi, dar nu avem o evidenţă clară“.
Întrebată ce părere are despre Legea votată marţi în Parlament privind eutanasierea câinilor fără stăpân, Cristina Lapis a spus: „Trebuie să vedem cum se va aplica. Unde vor fi ţinuţi câinii până vor fi eutanasiaţi ce se va întâmpla cu ei din momentul în care vor fi adunaţi de pe domeniul public“.