Eveniment

Primarul din Sinaia a ajuns la spital, în prima noapte de arest

Gabriela Bunghez

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv, miercuri seară, după ce a încălcat termenii controlului judiciar, a ajuns la spital în prima seară de arest. El se află la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Primarul din Sinaia a ajuns la spital, după decizia de arestare

Vlad Oprea, primarul PNL al oraşului Sinaia, ridicat de Poliţie după ce pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pentru că a încălcat termenii controlului judiciar în dosarul în care este inculpat pentru corupţie, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, miercuri seară, în jurul orei 22:00, au declarat pentru News.ro surse judiciare.
Primarul a acuzat stări de rău în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, situat în municipiul Câmpina.  În primă fază el a fost dus la Spitalul din Câmpina, de unde a fost trimis la Ploieşti, la cel mai mare spital din judeţul Prahova.
Edilul ar acuza probleme cardiologice, afirmă sursele citate.

Primarul din Sinaia, ridicat de poliţişti, miercuri

Nu este prima dară când Vlad Oprea ajunge la spital în timpul unor proceduri judiciare. În luna ianuarie a acestui an, în timpul percheziţiilor făcute de procurorii DNA la locuinţa sa din Sinaia, Vlad Oprea a acuzat stări de rău, fiind transportat cu ambulanţa la spital. A doua zi, a fost dus la audieri, la sediul DNA din Bucureşti.

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a fost ridicat de către poliţişti, miercuri după-amiază, de la locuinţa sa, în baza mandatului de arestare emis de judecătorii bucureşteni care au admis solicitarea DNA de înlocuire a controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, contestaţia depusă de primarul din Sinaia, Vlad Oprea la decizia luată săptămâna trecută de Tribunalul Bucureşti privind înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv.
Foto: Inquam Photos / Malina Norocea