Am primit sesizări din mai multe localități că primăriile nu achită banii care se cuvin brașovenilor care au activat în comisiile de la secțiile de votare de la alegerile europarlamentare care au avut loc în data de 25 mai 2014.
Mai mult, oamenilor li se spune că Prefectura ar fi de vină, că nu ar fi virat încă banii.
Contactat de newsbv.ro, prefectul Romer Ambrus Sandor Mihaly ne-a declarat: „Vă garantez că Prefectura Brașov a virat toți banii în conturile de trezorerie ale tuturor unităților administrativ teritoriale încă de la începutul săptămânii. Reprezentanții primăriilor nu au nicio scuză pentru faptul că întârzie plata acestor drepturi celor care au activat în comisiile de la secțiile de votare. Din punctul nostru de vedere, primăriile trebuie să le achite cât mai rapid oamenilor banii!”.
Probleme privind tergiversarea plății acestor indemnizații au fost semnalate la Făgăraș, Victoria, Apața, Beclean, Cața, Dumbrăvița, Fundata, Hoghiz, Holbav, Homorod, Jibert, Măieruș, Poiana Mărului, Sâmbăra, Șercaia, Șinca, Teliu, Ucea și Vama Buzăului.