Municipalitatea va pune la dispoziția cluburilor de fotbal pentru copii, recunoscute oficial în cadrul Asociației Județene de Fotbal, bazele sportive pentru antrenament și competiții, având în vedere că nu mai există un club oficial de fotbal al municipalității, iar copiii brașovenilor sunt antrenați la școli private, cu cheltuieri mari din partea părinților.
Potrivit primarului George Scripcaru, ideea a venit în urma unei discuții cu Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, și ar putea fi pusă în practică din sezonul competițional viitor, municipalitatea urmând să suporte integral sau parțial cheltuielile cluburiilor legate de închirierea bayelor sportive sau a terenurilor.
„Există cluburi de fotbal pentru copii în care li se spune părinților că Primăria nu vrea să ajute. Vrem, dar transparent și cu toate lucrurile în ordine. Va trebui să identificăm care sunt școlilele de fotbal care desfășoară această activitate într-un cadru competițional organizat, respectiv sunt înscrise în Asociația Județeană de Fotbal, să facem un parteneriat și apoi să le punem aceste baze la dispoziție. Ei au și competiții, nu doar antrenamente, iar toate costurile necesare pentru închirierea terenurilor unde se joacă competițiile sau se efectuează antrenamentele sunt suportate din banii părinților. Costurile nu sunt deloc mici, ceea ce-i descurajează pe unii”, a explicat primarul.
Având în vedere că municipalitatea nu mai vrea să înființeze structuri mari, cum a fost secția de fotbal a Clubului Corona, dar doreşte să încurajeze copiii care vor să practice acest sport la nivel competițional, edilii vor discuta cu școlile oficiale de fotbal pentru a veni în întâmpinarea acestor echipe de copii și juniori și pentru a le pune la dispoziție bazele sportive ale municipalității, conform unui program, astfel încât să nu existe dispute între cluburi.
„În ceea ce privește tarifele de închiriere, ne vom raporta la cheltuielile care sunt necesare atât cu personalul, cât și cu întreținerea sau utilitățile. Va trebui să găsim o soluție, având în vedere situația de azi din fotbalul de la Brașov. După ce se termină sezonul competițional la nivelul acestui sport, vom pune la punct aceste detalii”, a precizat Scripcaru.
Municipalitatea are în proprietate terenurile de fotbal de la Metrom și Carfil, dar și terenul sintetic din Parcul Tractorul. În prezent, tarifele de închiriere sunt aplicate unitar, în urma unei hotărîri a Consiliului Local, iar școlile de fotbal plătesc același tarif pe care îl plătește și o echipă ”mare”, cu buget ridicat.