
Câştigătorii licitaţiilor pentru realizarea lucrărilor la cele două parcări supraterane, dar şi pentru modernizarea a cinci capetele de linie ale RAT vor fi desemnaţi săptămâna aceasta, după ce vor trece prin „filtrul” Unităţii pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice (UCVAP). La finele săptămânii trecute, comisiile de specialitate din cadrul Primăriei Braşov au analizat ofertele depuse pentru realizarea acestor proiecte de investiţie, ce vor fi realizate cu finanţări nerambursabile, desemnând câte un câştigător. Analiza ofertelor tehnice a fost destul de laborioasă ţinând cont că pentru realizarea parcării supraterane din Poiana Mică au fost depuse 18 oferte, pentru cea de la Spitalul Militar, 6, iar pentru modernizarea capetelor RAT, au ofertat alţi 7 constructori. După ce UCVAP se va pronunţa în privinţa câştigătorului, există un termen de zece zile în care pot fi depuse contestaţii, iar dacă nu vor fi, se va putea semna contractul cu firmele câştigătoare, care apoi se vor putea apuca şi de treabă.
În aprilie 2015, vom avea finalizată prima parcare supraterană din oraş
Construcţia parcării din Poiana Mică a fost estimată la suma de 24,47 milioane de lei, şi este unul dintre proiectele majore cu fonduri europene care va prinde contur anul acesta. Noua parcare va crea 434 de noi locuri în staţiune şi se va executa pe aproape 10.000 de metri pătraţi, iar proiectul cuprinde şi realizarea unui terminal pentru mijloacele de transport în comun. Lucrările ar urma să se finalizeze în 21 de luni.
Parcarea de la Militar va avea în total 306 locuri, pe şase niveluri, şi va avea şi şapte locuri pentru limuzine, cu dimensiuni de 3,5 x 3,5 metri, dar şi 10 pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi alte 8 locuri special destinate autoturismelor electrice, de unde acestea se vor putea alimenta. Valoarea estimată de edili pentru lucrări, fără TVA, este de aproximativ 19 milioane de lei. Lucrarea va trebui predată la cheie cel târziu în luna aprilie 2015.
Primăria plăteşte doar 2% din lucrări
În schimb, lucrările de modernizare ale capetelor de linie ar urma să fie finalizate în primăvara anului viitor, valoarea acestora fiind estimată la suma de 25,69 milioane de lei + TVA. Pe modelul autogării RAT de la Municipal, în fiecare din aceste staţii vor fi construite clădiri care vor asigura servicii de ticketing, birouri de relaţii cu publicul, grupuri sanitare şi sală de aşteptare, iar platforma de îmbarcare va fi acoperită cu o copertină. Clădirile vor fi realizate în stil clasic, din cadre de beton armat şi monolit şi pereţi portanţi, prevăzute cu termoizolaţie şi placate pe faţadele principale cu lemn, în vederea integrării în spiritul construcţiilor montane. Pentru toate aceste investiţii de anvergură, Primăria nu va contribui decât cu 2% din valoarea proiectului, cât este partea de cofinanţare, restul fiind bani europeni accesaţi de municipalitate prin Programul Operaţional Regional (POR).