Primăria Sfântu Gheorghe va monta indicatoare bilingve pe Centura Ocolitoare, din banii proprii

Primăria Sfântu Gheorghe va monta indicatoare bilingve pe Centura Ocolitoare, din banii proprii

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a decis să monteze, din fonduri proprii, indicatoare bilingve pe Centura Ocolitoare a orașului, deși Ministerul de Interne a emis un aviz negativ cu privire la aceste indicatoare. 

Primăria Sfântu Gheorghe va monta indicatoare bilingve pe Varianta Ocolitoare a municipiului, deși consiliile tehnice ale Ministerului Transporturilor și CNAIR au aprobat această măsură, însă Comisia de circulație din Ministerul de Interne nu a dat aviz favorabil, transmite radiomures.ro.

În aceste condiții, primarul Antal Árpád a anunțat că inscripționarea bilingvă a indicatoarelor rutiere de pe centura ocolitoare a municipiului va fi finanțată din bugetul local.

„În ultimele două luni au fost discuții în ceea ce privește inscripționarea acestui drum ocolitor al municipiului Sf. Gheorghe. Și, cu toate că am avut sprijinul celor de la Ministerul Transporturilor și de la CNAIR, din nefericire cei din Ministerul de Interne, mai exact Comisia de Circulație, au blocat aceste inscripționări bilinve.

Am găsit, totuși, la nivelul primăriei acea soluție juridică, astfel încât în lunile următoare o să rezolvăm și această problemă din banii primăriei”, a eplicat pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al primăriei Sfântu Gheorghe, Vlad Manolăchescu.

Începute acum doi ani, lucrările la centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe s-au încheiat după trecerea testelor de rezistență ale podurilor și pasajelor existente iar investiţia, finanţată din fonduri europene, este de aproape 300 de milioane de lei.

Alte articole:   VIDEO Mircea Geoană: Bolojan este privit ca salvatorul liberalilor. Și probabil că el și cu Hellvig or să fie salvatorii

Drumul de centură, în lungime de aproape 12 km, se desprinde din DN12 Braşov-Bacău, înainte de localitatea Coşeni şi reintră pe acest drum în partea de nord a municipiului, la ieşirea spre Miercurea Ciuc.

Traficul rutier  pe centrura de ocolire a municipiului Sfântu Gheorghe a fost deschis miercuri, 16 octombrie.

Miercuri se deschide traficul pe centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate