
Primăria Braşov riscă să se confrunte cu o criză acută de personal la Direcţia Arhitect Şef, cea care se ocupă de emiterea tuturor autorizaţiilor de construcţie şi a certificatelor de urbanism în municipiul Braşov.
În cadrul acestui serviciu de specialitate sunt, conform organigramei, cinci posturi, însă unul este neocupat, fiindcă nu s-a prezentat nimeni la concursurile organizate în ultima perioadă.
Ceilalţi inspectori din cadrul acestui serviciu, care sunt de profesie arhitecţi sau ingineri constructori, vor şi ei să plece acum la alte primării din judeţ, pe salarii mai bune.
„O parte dintre angajaţi au primit oferte de a pleca pe funcţii de pe funcţiile de execuţie pe care sunt angajaţi la Primăria Braşov, pe funcţii de conducere în cadrul altor primării din judeţ. Astfel, suntem în situaţia de a avea blocată activitatea acestei direcţii ţinând cont că avem un post scos la concurs şi nu se prezintă nimeni”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov. Un impediment pentru ocuparea acestor posturi este şi experienţa necesară.
Astfel, cei care debutează în acest domeniu, trebuie să aibă studii de arhitectură sau ingineria construcţiilor şi o experienţă de minim un an, iar inspectorii superiori, care emit de fapt avizele, trebuie să aibă o experienţă de aproape 9 ani şi neapărat studii superioare.
Cât se câştigă la Primăria Braşov
Salariu mediu net pentru un astfel de post de execuţie este de 900 de lei, însă, este vizibil mai mare dacă vorbim de un post de conducere, astfel că posturile din judeţ le fac cu ochiul angajaţilor de la Braşov. În cazul în care posturile vor rămâne libere, perioada de emitere a autorizaţiilor sau a certificatelor de urbanism va creşte simţitor, de la 10 – 12 zile, cât este în prezent.
De exemplu, anul trecut, inspectorii Direcţiei Arhitect Şef au emis 3.276 de certificate de urbanism, 857 de autorizaţii de construcţie şi 527 de certificate de urbanism de dare în folosinţă, are se emit la finalizarea construcţiei în cazul în care lucrarea finală corespunde din punct de vedere tehnic cu proiectul.
„În momentul de faţă, sunt patru persoane care pot emite astfel de autorizări, iar una este şeful Direcţiei. Acestea sunt singurele persoane din Primăria Braşov care pot emite autorizări şi certificate de urbanism. Dacă o parte din personal va pleca, volumul de muncă va creşte, astfel că vom întârzia cu emiterea acestor acte”, a explicat Toarcea.