Primăria Braşov lansează o aplicaţie online pentru a vedea la ce secţie votezi

Primăria Braşov lansează o aplicaţie online pentru a vedea la ce secţie votezi

sectie de votareDe săptămâna aceasta, va deveni funcţională o aplicaţie lansată pe site-ul Primăriei Braşov, www.brasovcity.ro, prin intermediul căreia braşovenii vor afla mai uşor care este secţia de votare unde îşi pot exercita dreptul de vot pentru alegerile europarlamentare. „Având în vedere că tot mai mulţi braşoveni utilizează internetul, am dat dispoziţie să se realizeze o aplicaţie prin intermediul căreia fiecare cetăţean să afle mai uşor la ce secţie de votare este arondat. Astfel, intrând pe site-ul Primăriei Braşov, va exista un buton special, unde cetăţeanul va trebui să îşi introducă adresa exactă şi va fi direcţionat către secţia de care aparţine”, a explicat primarul George Scripcaru.

Alte articole:   Un bărbat din Brașov s-a ales cu ordin de protecție după ce și-a agresat soția și fiica

Braşovenii vor putea afla cu exactitate numărul secţiei, dar şi adresa şi locaţia exactă unde este amplasată aceasta. În ceea ce priveşte arondarea la secţiile de votare s-au făcut unele mici modificări, ţinând cont că, în conformitate cu legea, la o singură secţie de votare nu pot fi mai mult de 2000 de alegători. Astfel, braşovenii de pe opt străzi, respectiv Zizinului numere pare 54 – 88, Gospodarilor, Egretei, Pelicanului, Iosif Şilimon, Ştefan Baciu, Alexandru Ciurcu şi Tablei, au fost mutaţi la alte secţii de votare, faţă de cele la care votaseră la scrutinele anterioare. „Am încercat să păstrăm locaţiile cu care braşovenii sunt deja obişnuiţi şi practic vor vota în aceeaşi clădire, dar la o altă secţie. Aceste mici modificări nu afectează desfăşurarea scrutinului”, a subliniat George Scripcaru.

Alte articole:   Programul Festivalului „Spiritul Iernii” din Feldioara a ajuns la a XII-a ediție

Totodată, la unele secţii de votare au mai fost introduse străzi noi, respectiv o serie de străzi apărute recent în noile cartiere rezidenţiale, cum ar Aleea Cioplea, strada Căliman, care au fost arondate la secţia 141, Aleea Domniţei, Aleea Crăiţelor, străzile Cătinei, Durău, Mălinului şi Montana, care au fost arondate la secţia 150 şi Aleea Adrian Păunescu şi strada George Călinescu, care sunt la secţia 166.

În municipul Braşov vor fi 177 de secţii de votare şi 252.388 de braşoveni au drept de vot, dintr-un număr de 518.483 de alegători în judeţ.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate