Din judeţ

Primăria a semnat contractele pentru lucrări de modernizare la Grădinița nr.4 Săcele

Sebastian Dan

Săptămâna trecută au fost semnate două contracte cu finanțare europeană privind reabilitarea și modernizarea Grădiniței Nr.4 Săcele, atât a corpului de pe B-dul George Moroianu, cât și a celui de pe str. G-ral. Dragalina.

Valoarea totală a celor 2 proiecte este de 3.897.844 lei, din care 991.568 lei pentru reabilitarea și modernizarea corpului de pe str. G-ral. Dragalina, iar 2.906.276 lei pentru reabilitarea și modernizarea corpului de pe B-dul George Moroianu.

În perioada următoare se vor demara și procedurile necesare pentru începerea lucrărilor, au anunțat reprezentanții Primăriei Săcele.