Un bărbat este în stare critică, la spital, cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului, după ce cazanul de ţuică din curtea casei a explodat şi l-a stropit cu lichid fierbinte. Acesta a fost transferat cu elicopterul la Brașov, unul dintre cele trei spitale pentru marii arși din România.
Primarul comunei Corni din judeţul Botoşani, Dorel Dorneanu, a ajuns, vineri seara, în stare foarte gravă la spital, cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului, după ce a fost implicat într-un incident casnic.
Bărbatul, în vârstă de 65 de ani se afla în curtea casei lângă un cazan pentru prepararea ţuicii, iar la un moment dat, lichidul din cazan s-a autoaprins şi cazanul a explodat.
Starea lui Dorneanu este extrem de gravă, iar medicii de la Botoşani au cerut transferul către un centru destinat marilor arşi.