Prima tranșă din vaccinul anti-COVID al companiei Johnson & Johnson va ajunge în România joi, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.
Compania Johnson & Johnson a început luni să livreze vaccinul împotriva COVID-19 către țările UE, au declarat oficialii Uniunii Europene și compania, după ce au existat probleme privind producția.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a declarat că primul lot de vaccin anti-COVID-19 de la Johnson&Johnson, însumând 60.000 de doze, va ajunge în România în data de 15 aprilie, cu câteva zile mai devreme faţă de cum fusese programarea, potrivit Digi24.
„O veste foarte bună, am fost anunţaţi de faptul că acest vaccin va sosi cu câteva zile mai repede în România. Practic, va sosi pe 15 aprilie, joi, 60.000 de doze”, a afirmat Andrei Baciu.
Primul lot de 60.000 de doze din vaccinul produs de Johnson&Johnson era aşteptat să ajungă în România în a treia săptămână a acestei luni şi în ultima săptămână din aprilie, o altă tranşă, de aproximativ 103.000 de doze, fiind vorba de un total de 163.000 de doze în această lună.
Uniunea Europeană a făcut o comandă de 200 de milioane de doze la laboratorul american, cu posibilitatea obținerii a altor 200 de milioane de doze, daca va fi necesar.
Vaccinul Johnson & Johnson este al patrulea care a obţinut undă verde din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente.
Datele preliminare din studiul clinic arată că acesta are o eficacitate de 67% în prevenirea bolii simptomatice, reducând semnificativ cazurile de COVID-19 în rândul persoanelor imunizate.
Vaccinul are avantajul că se administrează într-o singură doză şi că nu necesită condiţii speciale de depozitare, astfel încât va fi direcţionat către cabinetele medicilor de familie care s-au alăturat campaniei de vaccinare anti-COVID-19.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!