Municipiul Făgăraş are o nouă grădiniţă, ridicată cu bani de la Armata americană. Aici vor învăţa peste 80 de copii.
Prima grădiniţă construită de la zero, în ultimii 10 ani, în Făgăraș, a fost ridicată cu fonduri din Programul de Asistenţă Umanitară a Comandamentului European al Armatei SUA.
În noua grădiniță, situată pe strada Negoiu nr. 2, vor învăţa peste 80 de preșcolari. Aceasta este , prima construită în ultimii 10 ani în municipiu, după ce grădinița Albinuța a fost deschisă în 2012.
Clădirea modernă a fost inaugurată, joi, în prezența reprezentanților Ambasadei Statelor Unite ale Americii, ai Comandamentului Forțelor Americane din Europa, şi ai Inspectoratului Școlar Județean (IŞJ) Brașov.
Prezent la inaugurare a fost şi primarul municipiului Făgăraş, Gheorghe Sucaciu.
Investiția are o valoare de aproape 1,6 milioane de lei
Proiectul pentru construirea grădiniței a fost finanțat de către Comandamentul Fortelor Americane din Europa și a avut o valoare de aproximativ 1,6 milioane de lei.
Suprafața clădirii este de 603, 42 mp, unde copiii și cadrele didactice vor beneficia de:
- 4 săli de clasă
- un spațiu multifuncțional cu vestia
- două grupuri sanitare pentru copii, un grup sanitar care va deservi și persoanelor cu dizabilități
- un izolator cu grup sanitar propriu
- un depozit
- un oficiu
- o terasă acoperită și una neacoperită
- un spațiu pt joacă și recreere în curte.
Beneficiarii acestui proiect sunt copiii de la gradinița cu program prelungit Pinochio, secția germană care până în prezent a funcționat la parterul unui bloc de pe bulevardul Unirii.
Acesta este al doilea proiect realizat în cadrul parteneriatului cu Ambasada SUA- Biroul de Cooperare în Domeniul Apărării. Primul a fost farmacia cu circuit închis a Spitalului Municipal Făgăraș, care a fost dotată cu mobilier nou.
Statele Unite și Primăria Făgăraș mai au în derulare și alte proiecte în comun.




Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI