Preţul carburanţilor la pompele din România scăzut în medie cu aproximativ 18 bani, în luna iulie.
Preţul carburanţilor au scăzut, însă sunt diferențe importante de la o benzinărie la alta. Scăderea se datorează cotaţiilor ţiţeiului faţă de luna iunie 2022, micșorarea cotaţiilor la benzină şi motorină faţă de aceeaşi perioadă, dar şi urmare a scăderii cursului leu dolar.
Prețurile benzinei și motorinei au scăzut în luna iulie, potrivit datelor Consiliului Concurenței.
Benzina e mai ieftină cu 22 de bani pe litru, față de ultima zi din iunie, iar motorina cu 15 bani, relatează Digi24.
În continuare sunt diferențe importante de la o benzinărie la alta.
De asemenea, cifrele arată că, față de țara noastră, benzina e mai ieftină în Bulgaria, Moldova și Turcia.
În cazul benzinei, la 30 iunie, anume ziua când Guvernul a adoptat Ordonanța privind compensarea, prețul era de 8.62 lei/litru.
O zi mai târziu, pe 1 iulie, prețul nu s-a modificat. Subliniez, nu luăm în calcul compensarea de 50 de bani, ne raportăm doar la evoluția prețului în sine. Iar la finalul lunii, pe 22 iulie, prețul a scăzut la 8.39. La o altă benzinărie, la fel, nicio diferență pe 1 față de 30 iunie, dar la final de iulie, o scădere între 15 și 23 de bani.
În cazul motorinei, datele de la Consiliul Concurenței arată aceeași situație. Dacă la 20 iunie un litru costa 9,19 lei, la 1 iulie la fel, iar la finalul lunii, a scăzut cu 15 bani, la 9.04 lei/litru. Bineînțeles, calculat cu măsura Guvernului, clienții au plătit mai puțin decât vedeți aici.
Benzină mai ieftină față de România au Bulgaria, Moldova și Turcia
În ceea ce privește cifrele la nivel internațional, la 18 iulie, în România, prețul mediu al combustibilului era 1.77 dolari, adică 8.56 lei.
Mai puțin s-a înregistrat în Bulgaria, adică 8.42 lei, în Moldova, 7.48, și în cazul Turciei, 6.28 lei.
În Ungaria, prețul a fost mai mare, 9.36 lei sau 1.93 de dolari. La greci, un preț destul de mare față de cel din benzinăriile noastre, adică 11.26 lei.
Potrivit Asociației Energia Inteligentă, ieftinirile de la pompă se datorează scăderii cotațiilor țițeiului și produselor petroliere, dar și a scăderii cursului leu/dolar.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI