Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România a fost desemnat de către Ministerul Muncii, alături de Iolanda Balaş şi Sofia Vicoveanca, ca ambasador al „Anului îmbătrânirii active”, o acţiune prin care Ministerul Muncii vrea să înveţe populaţia că viaţa activă nu trebuie să se termine la nici o vârstă.
Acţiunea vine în contextul declarării anului 2012 ca An European al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii şi va încuraja îmbătrânirea activă pe trei direcţii şi anume participarea pe piaţa muncii, rolul activ în societate şi modul de viaţă autonom.
Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, a spus că cei trei sunt exemple de la care fiecare are de învăţat.
Uniunea Europeană a decis să sărbătorească în 2012 Anul European al îmbătrânirii active, după ce a constatat că vârsta medie este în prezent de 39,8 ani, iar în 2060 segmentul de populaţie de peste 65 de ani urmează să reprezinte aproape 30% din populaţia UE, faţă de 16% în 2010.
CITEȘTE ȘI: Dacă există iubire adevărată, Octav Bjoza a cunoscut-o!