Eveniment

Premiu de la Academie pentru Vasile Oltean – „dascălul“ Primei Școli Românești

Sebastian Dan

Preot profesor Vasile Oltean, cel care este sufletul Primei Școli Românești,  a primit premiul „Mircea Florian” din partea Academiei Române, pentru lucrarea „Primul parimiar românesc”.

Distincţia a fost acordată în domeniul filosofiei, teologiei, psihologiei şi pedagogiei. Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc la Bucureşti, în cadrul Adunării generale a membrilor Academiei Române. Manuscrisul a fost descoperit de prof. Vasile Oltean în anul 1967, după cum notează Buna Ziua Brașov,  a fost studiat cu migală aproape o jumătate de secol şi comparat cu celelalte pentru a dovedi, fără tăgadă, că este mai vechi cu aproape 200 de ani decât primele parimii ale mitropolitului Dosoftei al Moldovei, din 1683.