Cultura

PREMIERĂ: „Sunetul muzicii”, un musical celebru, pe scena Operei Brașov!

Marian Stoica

Sâmbătă și duminică, 1 și 2 iunie 2024, de la ora 18.30, în Sala Operei, este programată premiera absolută, la Brașov, a spectacolului cu celebrul musical „Sunetul muzicii” de Richard Rodgers, foarte așteptat de toată lumea! Versuri: Oscar Hammerstein II. Libretul: Howard Lindsay și Russel Crouse.

Ultima colaborare dintre Rodgers și Hammerstein a fost hărăzită să devină cel mai iubit musical din lume! Cu o mulțime de cântece foarte îndrăgite, inclusiv „Do-Re-Mi”, „My Favorite Things”, „Edelweiss”, „Climb Ev’ry Mountain”, precum și piesa care dă titlul, „The Sound of Music”, lucrarea a cucerit inimile publicului din întreaga lume, câștigând, pe lângă alte distincții, cinci premii Tony și cinci premii Oscar!

Povestea, amplasată în Austria, în ajunul Anschluss-ului din 1938, este inspirată din memoriile Mariei Augusta Trapp, care, la acea vreme, aspira să devină călugăriță. Însă ea va fi trimisă ca guvernantă a celor șapte copii ai autoritarului căpitan Georg von Trapp și va readuce muzica și bucuria în casa lor. Dar, pe măsură ce forțele naziste pun stăpânire pe Austria, Maria și întreaga familie von Trapp trebuie să ia o decizie capitală…

Producția originală de pe Broadway, cu Mary Martin și Theodore Bikel în rolurile principale, a fost lansată în 1959 și a câștigat cinci premii Tony, din nouă nominalizări, inclusiv pentru cel mai bun muzical. A fost un adevărat triumf! Premiera de la Londra a văzut luminile rampei la Palace Theatre, în 1961, deținând, pentru timp îndelungat, recordul pentru cel mai longeviv musical american din capitala Marii Britanii!

În 1965 a fost lansată versiunea cinematografică a musicalului, cu Julie Andrews și Christopher Plummer în rolurile principale, făcând istorie la Hollywood! Pelicula a câștigat nu mai puțin de cinci premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, devenind, în timp, cel mai popular film muzical realizat vreodată!

Montarea de la Opera Brașov, deosebit de complexă, se bucură de regia artistică semnată de invitatul Cezar Ghioca, care se află la a doua colaborare cu instituția noastră.

„«Sunetul muzicii» este o pledoarie pentru puterea salvatoare a muzicii și, prin extensie, a artei, la modul general. Avem o poveste în care muzica – muzica munților, a pământului în care a fost creată – reintră într-o casă din care, accidental, fusese alungată, o transformă într-un cuib al dragostei și salvează familia proaspăt conturată de oroarea dictaturii. Muzica este refugiu, material didactic, instrument satiric, cale de evadare, canal al dragostei. Povestea este universal și etern valabilă. Și acut actuală, ținând cont de tristul context politic de la graniță și de cel social/cultural intern care impune căutarea unei direcții, restabilirea unor valori înălțătoare, transparență și sens. Nu în ultimul rând, o nevoie de frumos pe care o propune spectacolul. Ce presupune versiunea mea de relatare a poveștii? Vreau să descopăr lumea minunată a poveștii ca frânturi din memoria unui copil, fragmente de melodii păstrate. Vreau ca spectacolul să beneficieze de fluiditatea amintirii, spațiul vizual să permită transformarea rapidă, la vedere, din fragmente de decor ce, regrupate, pot reda sobrietatea gotică a mănăstirii, ambianța Art Nouveau a elegantei vile a Căpitanului von Trapp, presiunea scenei festivalului și, peste tot, prezența uneori discretă, alteori impunătoare a munților, străjeri ai libertății… Și tot acest ansamblu să vibreze prin muzică, ce va căpăta materialitate nu doar prin culoare, proiecție și mișcare, ci și prin aportul unor personaje invizibile multora de pe scenă”, ne dezvăluie câteva dintre subtilitățile regizorale chiar Cezar Ghioca.

Cei paisprezece copii din Corul UNISON (câte șapte copii în fiecare distribuție a celor două reprezentații ale premierei) joacă un rol esențial nu doar în desfășurarea narativă a spectacolului, ci și în crearea unei atmosfere autentice și emoționante. Ei reușesc să aducă la viață personajele fraților von Trapp, creionând fiecare o personalitate distinctă și o energie aparte pe scenă.

Chimia dintre copii și celelalte personaje este remarcabilă, contribuind la autenticitatea și profunzimea relațiilor din poveste, interacțiunile lor cu Maria și căpitanul von Trapp fiind pline de căldură și emoție, reflectând tranziția de la distanță și rigiditate la iubire și unitate familială. Dirijorul și managerul general al Corului Unison, George Dumitrașcu, joacă un rol crucial în această producție, fiind un mentor inspirat și devotat.

Dedicarea sa și pasiunea pentru muzică se reflectă în performanțele copiilor, ghidându-i cu răbdare și încurajare. Sentimentele frumoase și trăirile pe care le experimentează în conducerea Corului de Copii Unison sunt evidente în modul în care reușește să creeze o armonie perfectă între voci și personaje, contribuind astfel la succesul general al musicalului.

„Participarea în acest musical are un impact semnificativ asupra dezvoltării personale a copiilor, iar implicarea în astfel de proiecte artistice le oferă oportunități valoroase de a-și dezvolta abilitățile de comunicare, încredere în sine și disciplină. Opera Brașov, cu tradiția sa culturală bogată și atmosfera sa vibrantă, oferă un cadru ideal pentru un astfel de eveniment. Opera Brașov nu doar că găzduiește această producție spectaculoasă, dar și încurajează dezvoltarea artistică a tinerelor talente”, afirmă George Dumitrașcu, dirijorul și managerul general al Corului UNISON.

„Un spectacol fermecător, vibrant și încărcat cu emoție reală în care muzica devine liantul principal care caracterizează, sprijină și influențează personajele și evenimentele în desfășurarea lor. Onestitatea, loialitatea, respectul, bunătatea, compasiunea și curajul de a rămâne fidel ideilor în care crezi sunt valorile promovate de acest musical, firul roșu care străbate întreaga piesă constând în puterea transformatoare a muzicii, frumusețea și entuziasmul cântării fiind afișate atât în melodii, cât și în poveste. Străbătut de cântece captivante, multe dintre ele devenite deja șlagăre, clasicul musical, de la a cărui lansare au trecut 65 de ani, se bucură de prospețime atât datorită emoționantei sale povești cât și datorită copiilor care aduc spectacolului vigoare și candoare. Fie pentru frumusețea muzicii, fie pentru a urmări povestea reală a Familiei von Trapp invit publicul brașovean să fie alături de noi, și să cânte cu noi, la premiera celui mai tânăr spectacol al Operei Brașov, musicalul «Sunetul Muzicii”, spune dirijorul Mircea Holiartoc, maestrul care va fi la pupitrul Orchestrei Operei Brașov, în serile de sâmbătă și duminică, 1 – 2 iunie.