
Festivalul Internațional Mozart se află în plină desfășurare la Opera Brașov. Ajuns la jumătate, miercuri, 18 februarie 2015, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, vă invităm la Recitalul de la ora 5. Soliștii Operei Brașov: Simona Mărcan, Valentina Mărgăraș, Ioana Mărgărit, Asineta Răducan, Mihai Irimia, Adrian Mărcan, alături de actrița Nora Vlad și pianista Simona Patriche au pregătit un program cu lucrări de W.A. Mozart, reunite sub titlul „Mozart forever!”. Prețul biletelor: 2 lei – elevi, studenți; 3 lei – pensionari; 5 lei – adulți și se pot procura de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor” – Piața Sfatului nr. 25.
În cadrul stagiunii de recitaluri inaugurate anul acesta la Sala PATRIA, vineri, 20 februarie 2015, de la ora 17.00, Opera Brașov vă invită la un eveniment extraordinar, ce îi va avea ca protagoniști pe soprana Anda Pop, mezzosoprana Carmen Topciu (ambele soliste venind după un recital susținut săptămâna trecută la Palatul Șuțu din București, unde au cules aprecieri extrem de favorabile atât din partea publicului, cât și din partea criticilor muzicali), tenorul Liviu Iftene, actrița Nora Vlad, violonistul Adrian Pipaș și pianista Sena Ducariu. Aceștia vor prezenta un recital dedicat tot genialului compozitor austriac, W.A. Mozart, intitulat „Mozart – minunea de la Salzburg”. În program: muzică sacră, lieduri, precum și arii, duete și terțete din operele „Don Giovanni”, „Cosi Fan Tutte”, „Răpirea din Serai” și „Clemenza di Tito”. Preț bilete: 7 lei. Biletele se vând la sediul Operei Brașov, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419.380 și cu o oră înainte de începerea recitalului, la Sala PATRIA.
Opera Brașov prezintă sâmbătă, 21 februarie 2015, de la ora 18.30, în Sala Operei, în cadrul primei ediții a Festivalului Internațional Mozart, premiera de balet „Les petits riens”, pe muzică de W.A. Mozart.

Baletul-pantomimă într-un act „Les petits riens” („Micile nimicuri”) a fost creat la Academia Regală de Muzică din Paris la 11 iunie 1778 de către dansatorul și maestrul de balet Jean-Georges Noverre, pe muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart. Pe vremea când Mozart locuia la Paris, Noverre l-a rugat să compună muzica pentru un balet a cărui tramă a fost gândită de el în anul 1767, la Viena. Baletul nou creat a fost dansat după prezentarea operei Le finte gemelle, de Niccolò Piccinni, ca o continuare a operei, fiind cunoscut gustul publicului francez pentru arta dansului. Opera a fost un eșec și după patru reprezentații nu s-a mai jucat. Muzica baletului a fost însă bine primită. Dintr-o scrisoare a compozitorului adresată tatălui său, reiese faptul că Noverre nu l-a plătit niciodată pe Mozart pentru această compoziție făcută la comanda sa. Multă vreme s-a crezut că partitura baletului a fost pierdută, dar a fost descoperită în arhivele Operei pariziene, la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar de atunci a intrat în repertoriul ansamblurilor de balet.
Maestrele de balet Nermina Damian și Edina Papo – Teatrul Național Sarajevo (cele care semnează coregrafia și regia spectacolului) au imaginat un subiect ce tratează viaţa noastră de zi cu zi, cu micile nimicuri care o înconjoară: mici rivalități, certuri și împăcări, întâlniri și despărțiri, toate privite cu grație, eleganță și umor. Colombina, veselă și energică însoțește permanent personajele, le veghează, le observă, le împacă, le ajută să treacă peste micile dezamăgiri, asemenea unui „rezoneur” întâlnit în piesele de teatru. În distribuție, soliștii de balet ai Operei Brașov: Iulia Coșeriu, Ramona Mezei, Cristina Rotundu, Genoveva Breaz, Dorin Mirea, Dorin Coșeriu, Mihai Uță, alături de ansamblul de balet. Scenografia și costumele poartă semnătura Rodicăi Garștea.
Preţ bilete: 30 lei; 20 lei