Sport

Pregătiri pe ultima sută de metri pentru PROMO RALLY

Sebastian Dan

Cu 10 zile înainte de startul sezonului 2018-2019 al Promo Rally TOTAL powered by SDS, interesul pentru competiția brașoveană este unul ridicat, atât din partea concurenților, care deja au ocupat 20 din cele 70 de locuri disponibile, dar și din partea partenerilor, alături de care organizatorii pregătesc o serie de surprize, precum tombole, concursuri și prezentări diverse. De asemenea, la fiecare etapă a campionatului vor fi prezenți invitați surpriză din lumea motorsportului.

Pentru că în 22 septembrie se aniversează prima cursă auto organizată în România și pentru că ne aflăm în anul centenarului României, ediția a patra a Promo Rally va fi dedicată Istoriei Motosportului din România. În acest sens, vor fi amintite cele mai importante rezultate românești în plan mondial și omagiați cei care le-au obținut printr-o serie de articole publicate în colaborare de autorally.ro și condusdefensiv.ro.

Prima etapă se desfășoară pe Prejmer Circuit, în 30 Septembrie.