Eveniment

Prefectura Brașov: Activitatea de taximetrie se poate desfăşura şi pe timpul nopţii

Gabriela Bunghez

Instituția Prefectului județului Braşov a transmis o precizare din partea Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI) în privința activității de taximetrie.

Potrivit autorităților, activitatea de taximetrie se poate desfăşura şi pe timpul nopţii, fără restricţii.

Singurele obligaţii suplimentare ale taximetriştilor, impuse de regulile privind combaterea pandemiei, sunt cele de a purta echipament de protecţie şi de dezinfecta interiorul maşinii după fiecare cursă.

„Având în vedere nevoia de aplicare unitară, cât și unele informații apărute în spațiul public, facem precizarea că activitatea de taximetrie, fiind o activitate profesională, se supune prevederilor art. 2, alin (1), pct. 2, lit. a) din Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 967/2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, astfel încât activitatea de taximetrie este permisă în intervalul orar 23:00-5:00, în baza autorizărilor legale”, transmite Prefectura Brașov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!