
„Jur să respect Constituţia şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce-mi revin în funcţia publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică”. Acest jurământ a fost rostit astăzi de dimineață noul prefect al Brașovului, Romer Ambrus Sandor Mihaly și de subprefectul Mihai Mohaci.
La eveniment a fost prezent Bogdan Tohăneanu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, primarul George Scripcaru și șefi ai instituțiilor publice din Brașov.
După învestire, prefectul Romer Ambrus Sandor Mihaly, nominalizat de UDMR, a declarat că își dorește să colaboreze cât mai bine cu toate instituțiile statului și să facă echipă cu subprefectul Mihai Mohaci, cu care are o relație veche, „bazată pe respect”.
„Consider că numirea în această funcţie este o încredere din partea Guvernului, iar organizarea alegerilor europarlamentare este o provocare pentru mine şi, bineînţeles, atributul principal al instituţiei este respectarea legilor şi maximă exigenţă în aplicarea lor. Datorită faptului că am lucrat în sistemul public şi îi cunosc pe cei mai mulţi dintre conducătorii instituţiilor deconcentrate, acest lucru mă va ajuta să colaborez în continuare, în condiţii destul de bune şi să dezvolt această colaborare”, a precizat noul prefect, care din 2011 am fost director executiv adjunct la AJOFM Brașov.
La rândul lui, Mohaci a precizat că nu crede că este la un sfârșit de mandat, faptul că nu mai este prefect, iar administrație se poate face de pe orice funcție. El spune că și-a dorit să construiască o administrație corectă, care să promoveze instituția. „Am dorit să consolidez instituția prefectului prin diversitatea acțiunilor desfășurate. Sunt câteva sute de acțiuni, pe care nu le-am făcut singur. Trebuie să menționez că, singur, nu poți să construiești, ci doar împreună cu echipa din interiorul instituției prefectului, cât și cu echipa reprezentată de directorii și șefii instituțiilor descentralizate, cărora vreau să le mulțumesc pentru modul cum am conlucrat pentru rezolvarea unor probleme sensibile care au fost la nivelul județului Brașov”.