Eveniment

Prefectul Mihai Văsii cere primăriilor să expertizeze clădirile școlilor, din punct de vedere al riscului seismic

Gabriela Bunghez

Prefectul județului Brașov, Mihai Văsii, cere primăriilor să facă expertiza tehnică a clădirilor în care funcționează unități școlare.

În cadrul ședinței de luni, dedicată creșterii gradului de siguranță în școli, prefectul Braşovului, Mihai Cătălin Văsii, a adus în atenție problematica privind încadrarea clădirilor cu destinația de spații de învățământ în clase de risc seismic.

Mihai Văsii a solicitat primăriilor din judeţ să înceapă demersuri de expertizare din punct de vedere al riscului la cutremur a clădirilor în care funcţionează instituţiile de învăţământ.

În opinia lui Văsii, este necesară această analiză a clădirilor la care nu a fost efectuată, el atrăgând atenţia că în categoriile de cheltuieli care se pot finanţa de la bugetul de stat prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat se includ şi cele pentru elaborarea expertizelor tehnice în vederea încadrării clădirilor într-o clasă de risc seismic și a fundamentării măsurilor de intervenție.

În acest sens, prefectul a transmis unităţilor administrativ-teritoriale adrese în care solicită începerea demersurilor de expertizare a clădirilor școlilor.

Ghid pentru prevenirea delincvenţei juvenile

O altă temă abordată în ședință a fost  proiectul de prevenire a traficului de minori și a pornografiei infantile, derulat, în parteneriat, de Instituția Prefectului Județul Brașov, Centrul Regional Brașov al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) și Fundația Micu Bogdan.

Membrii Comisie mixte au agreat forma finală a ghidurilor pentru părinți și pentru cadrele didactice, vizând conștientizarea și informarea cu privire la traficul de minori și la pornografia infantilă, urmând ca până la jumătatea lunii martie acestea să fie diseminate publicului-țintă.

La ședința Comisiei mixte de implementare și adaptare la nivelul județului Brașov a Planului național comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar au participat și subprefecții Ambrus Izabella Agnes și Lucian Pătrașcu.

Amintim că, în județul Brașov sunt 45 de clădiri de învățământ cu risc seismic grad II, III și IV.

https://newsbv.ro/2023/02/22/45-de-cladiri-de-invatamant-din-judetul-brasov-cu-risc-seismic-grad-ii-iii-si-iv/

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI