Târgurile meșteșugărești sunt locuri în care ai șansa să cunoști o mulțime de oameni talentați, în diferite tehnici, prelucrând diferite materiale, iar rezultatele sunt de fiecare dată uluitoare. Cu ceva ani în urmă, când credeam că le-am văzut pe toate, și aici mă refer ca tehnici de lucru și exponate în astfel de târguri, am întâlnit ceva nou pentru mine, văd, de departe, ceva inedit, tablouri cu pietre, din pietre. Recunosc că iubesc materialele naturale, deci și pietrele, dar nu m-am gândit niciodată că se pot realiza tablouri din pietre. Frumos așezate, cu mult bun gust și elegantă, formau imagini din viața familiei, a copiilor, natură, peisaje.
Azi am bucuria să vă prezint creatoarea acestor tablouri, numele ei este Raluca Dumitrănoiu sau așa cum este cunoscută în lumea artizanilor brașoveni: Pietricica cu Emoție.
Am rugat-o să se prezinte.
“Azi scriu despre mine. Grea descriere, însă încerc să punctez câte ceva. Cine sunt eu?
Un simplu om, o mamă , un punct în Univers, mereu în mișcare , cu frici, cu greșeli , cu schimbări de gânduri , cu lecții învățate pe propria piele, cu regrete și renunțări , dar cu încrederea că toate ni se petrec în viața asta cu un scop, că nimic nu e întâmplător și că putem găsi ceva pozitiv în orice umbră .
Sunt absolventă a Universității de Medicină și Farmacie, cu specializare în Farmacie Clinică , lucrez cu drag în spital în colaborare cu medicii, pentru a le acorda oamenilor tot sprijinul medical de care au nevoie pentru a se însănătoși.
ACASĂ mă distrez cu piticul meu atomic, un vulcan de energie de aproape 4 ani, ALĂTURI DE CARE VIAȚA este atât de colorată și imprevizibilă . De când s-a născut , „Veselia s-a născut odată cu EL” și cu toții ne-am readus aminte de copilărie. De când sunt mamă am învățat să am răbdare, să iubesc necondiționat și să mă bucur de diminețile în care sunt trezită de pupicii lui. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru el și pentru perfecțiunea firii lui și mă rog să ne țină sănătoși să ne bucurăm unii de alții cât mai mult.
Serile le petrec alături de soțul meu minunat, perfect de imperfect pentru mine, care îmi aduce flori când mă aștept mai putin și dansează cu mine ca și când suntem singuri, oriunde ne-am afla. Este omul care crede cel mai mult în mine și care m-a ajutat să mă descopăr și să mă dezvolt pe toate planurile și în a-i cărui ochi mă văd cea mai frumoasă femeie din lume.
Printre picăturile zilei, îmi urmez pasiunea, izvorâtă din nevoia de a imortaliza un moment dificil din viața mea despre care vă voi povesti poate cu altă ocazie.
Pentru ultimii 4 ani, de când a „răsărit” Pietricica cu Emoție, dar mai ales pentru ultimii 2 ani care au fost o nebunie curată, plini de provocări, schimbări și noutăți de la o zi la alta, sunt recunoscătoare, deci un mare Mulțumesc. Anii aceștia îi voi păstra în sufletul meu cu mare drag și cu mulțumire sufletească deplină, căci nu doar că i-am supraviețuit, dar m-am si auto-depășit în condiții strașnice. Mândră de noi, toți, de altfel. Azi și în fiecare zi e despre oameni! Despre povestea lor și despre emoții care cuprind un întreg.”
Bună Raluca, sau să spunem Pietricica cu Emoție, atât de frumos sună, ești brașoveancă?
Raluca: Bună. Îți mulțumesc frumos pentru ocazia de a mă prezenta și astfel, de a mă apropia și mai mult de oameni.
M-am născut în Craiova, sunt olteancă, dintr-un gorjean și o olteancă, însă și cu rădăcini nemțești și ungurești (bunici și străbunici). „Acasă” este acum în Brașov, de aproape 10 ani deja. M-am mutat aici împreună cu soțul meu, imediat după terminarea facultății. Nu cunoșteam pe nimeni, nu mai fusesem în Brașov decât de vreo 2 ori (în generală și în liceu), dar asa am simtit. Aici ne-a atras magnetul.
De cele mai multe ori, pasiunea pentru artă și frumos, își are originile în copilărie, ne poți spune dacă în cazul tău este la fel?
Raluca: O întrebare profundă. Zic acest lucru, pentru că în cele mai multe cazuri, în copilărie ne suprimăm nevoia de arta sau pasiunea pentru creație. Cel puțin în anii 90′, în loc de desen făceam matematică, în loc de muzică, matematică sau română. Oricât talent ar fi mocnit în mine, cu siguranță l-am ascuns bine, fiindcă societatea de atunci ne direcționa spre „ceea ce trebuie să devii pentru a-ți câștiga existența”, si nu spre visare sau descoperirea omului creativ.
Ai în familie oameni care practică arta?
Raluca: Verișoarele mele, chiar dacă sunt mai mici, sunt extrem de talentate, încă de când aveau câțiva anișori. Pictează, desenează extraordinar și sunt tare mândră de ele că și-au putut fructifica pasiunea. Părinții mei, chiar dacă au o cu totul altă carieră, au un simț al frumosului dezvoltat. Și cred cu tărie, că fiecare om, are o latură artistică care poate înrodi. Trebuie doar să o descopere.
Ideea acestor tablouri este minunată, să știi că încă de la prima vedere, în urmă cu câțiva ani, m-am gândit cum îți procuri materia prima. Ne poți spune?
Raluca: Pot spune că mă simt ca un arheolog- un detectiv care joacă un puzzle compus din mii și mii de piese, prin care încerc să înțeleg cum trăiesc oamenii. Realizez astfel un puzzle cu cele mai intense trăiri și cum altfel decât cu ajutorul celor mai simple elemente ale naturii: pietre și lemn. Ador formele lor simple, texturile, cum au fost șlefuite de către timp și anotimpuri, asemenea omului.
Materia primă este una dintre cele mai accesibile. Ne este tuturor la îndemână, trebuie doar să o observăm. Pietrele, lemnul, florile, frunzele, sunt peste tot. Din fiecare călătorie mă întorc cu cel puțin o piatră, care își va găsi, cu siguranță, o poveste de spus.
Mi-a atras atenția cu ceva timp un urmă când cineva ți-a cerut să colorezi pietrele în roz și ai spus că tu alegi să lași culoarea lor naturală. Omul este legat de natură prin toate radicinile sale, tablourile pe care le creezi sunt o natură adusă în casa oricui alege să le primească, când lucrezi cu pietrele simți această legătură?
Raluca: Pentru mine nu sunt pietre, sunt povești. Închid ochii și văd o casă, un câine, un munte, o familie, o grădină. O poveste.
Tablourile cu pietricele îmi aduc fericirea. Când le realizez, totul vine natural, parca fără niciun efort. În acele momente, nu îmi lipsește nimic. Sunt completă.
Cu siguranță cu toții avem o legătură cu natura care ne încarcă energetic. Poate sună ciudat, însă chiar simt că există o legătură mai profundă. Totul pleacă în primul rând de la legătura pe care o formez cu oamenii. Discuțiile pe care le avem și conexiunile pe care le creăm împreună sunt un moment foarte important. Îmi place să fiu aproape de oameni, să le aud vocile, să îi ascult, să le simt emoțiile și trăirile, să îi cunosc dincolo de ecran.
Apoi starea mea de spirit este, de asemenea, un factor puternic. Uite un exemplu: de multe ori mi s-a întâmplat să fiu foarte încărcată sau tristă sau nervoasă sau grăbită și să mă apuc de un tablou. Îi știam povestea, știam ce îmi doresc, nu trebuia decât să găsesc „piesele” potrivite.
Dar ce să vezi? Nimic, dar absolut nimic nu se potrivea! Nimic nu se lega! Nu găseam nicio piatră care să-mi redea povestea așa cum eu mi-o imaginam! Ai să râzi poate, sau îl vei considera un clișeu, dar mereu îmi spun că „pietrele mi se arată doar atunci când starea mea este la unison cu a lor”. Și atunci, prefer să renunț și să reiau totul când simt. Când eu sunt bine cu mine. Sunt sigură că și tu ai aceleași simțiri!
De unde iti vin ideile pentru tablouri?
Raluca: Ideile vin foarte simplu atunci când oamenii sunt foarte deschiși și sinceri. Eu doar sunt aici să îi ghidez cu întrebări simple, să inteleg ce este important pentru ei sau pentru cei dragi lor. Creăm practic împreună tabloul. Am nevoie de conexiuni, iar detaliile lor sunt cele mai importante. Practic, tu, doar un simplu spectator, vezi un tablou la modul general (cumva le aranjezi pe categorii): o barcă, două prietene la o cafea, un munte, o femeie cu multe pietre deasupra ei sau un dragon, niste bebeluși si planeta în jurul ei- însă ceea ce nu vezi de fapt sunt simbolurile din spatele lor – barca-călătoria acelei persoane, experiența ei unică de transfomare, prietenia profunda a celor două prietene și excursia lor de care își vor aminti toată viața, dorința de cunoaștere și dezvoltarea personală, drumețiile și pasiunea pentru călătorie sau pasiunea pentru dragoni și simbolurile lor, unirea cu fii, despărțiți de oceane și pasiunea de a fii medic pediatru.
Sunt foarte multe simboluri, detalii din viața personală prezente în tablou. Doar cel care îl primește, îl poate simți întru-totul. Pare simplu, dar este extrem de profund.
Recunosc, de asemenea și că, din când în când mai „stropesc aluatul” cu vizite la muzee și galerii sau plimbări în natură, doar pentru a-mi limpezi gândurile. În fiecare poveste, toate ingredientele, care de care mai diverse, dar foarte bine legate, un rol hotărâtor l-a avut și încă îl are… emoția. Acesta este rolul fiecărui tablou. Să transmită ceva important pentru persoana care îl primește în casa lui.
Ne poți descrie procesul creativ? Pașii pe care ii urmezi în realizarea unui tablou.
Raluca: În primul rând, îmi trebuie ideea. O să râzi, probabil, dar ideea e cea care îmi ia cel mai mult timp. Pot să fac un tablou în câteva ore, dar să stau zile întregi să mă gândesc la cum să arate.
Apoi urmează pregătirea. În etapa asceasta, oamenii organizați și-ar face curat pe masa de lucru, ar aranja totul dinainte și abia apoi ar începe. Zăpăciții ca mine își găsesc loc în haos pentru că îl crează înainte de toate. Și această etapă necesită timp, fiindcă pietricelele nu mi se „arată”, ci trebuie căutate în „carul cu fân”. Și nu, nu mă las până nu le găsesc pe acelea… perfecte.Trebuie să se potrivească fiecare cu cealaltă și toate să formeze un întreg.
Când în sfârșit reușesc să „adun” tot ceea ce îmi trebuie, creația propriu zisă merge o idee mai repejor. Schițez mai întâi tabloul, apoi trimit poză cu schița pentru a hotărî împreună dacă povestea din pietricele este ceea ce trebuie.
Ultima și cea mai importantă etapă este finalul. Schița își urmează acum procesul de lipire, un proces lent, care necesită multă îndemânare și răbdare și multă răbdare și migală (știu, m-am repetat, dar chiar e nevoie de mult din fiecare). Tabloul va sta apoi la lipit și va fi pregătit pentru a fi ambalat într-un mod cât mai original, care să surprindă încă de la prima privire.
Gata, acum poate fi dăruit/primit din suflet!
Familia te susține în această călătorie creativă, știu bine că pisoiul îți este ajutor de nadejde, dar restul familiei ce părere are despre creațiile tale? Cum au privit prietenii acest hobby al tău?
Raluca: Da, mă susțin întru-totul, în special piticul meu. Nu există zi în care să nu mi aducă „o piatră specială pentru tablourile tale” sau o frunză, un băț, o nucă. Chiar ieri am primit o piatră albă: „Uite, mami, poate fi un munte sau un bolovan pe potecă” :)) Soțul de cele mai multe ori este ajutorul cel mai prețios – el mi-a creat și atelierul. A descoperit și el tainele pietrelor și mă ajută foarte mult. Este și cel mai critic fan al meu. Mereu mă ceartă că este puțin (mai mult) haos în atelier și ar trebui o reorganizare sau o sortare mai selectivă. Părinții mei m-au ajutat acum 2 ani să adun 6 saci imenși de pietre. Atât de mult cred în pasiunea mea!
Dar nu doar cei din familie îmi sunt alături. Prietenii apropiați, cei mai dragi mie, mereu mă încurajează să nu renunț. Dar și cei care au cel puțin un tablou de la mine sau au primit unul, mi-au rămas alături și au revenit de fiecare dată când au simțit.
Pentru tine este o pasiune, dar dacă ar trebui să te întreții din artă, crezi că se poate în țara noastră așa ceva?
Raluca: Situaţia artiştilor din România a devenit tot mai incertă în ultimii ani, în condiţiile în care pandemia a absorbit tot-bine sau mai putin bine.
Mai este mult până acolo. Acum 2 ani poate că lucrurile mergeau într-o directie optimistă pentru lumea artiștilor și oamenii începuseră să aprecieze frumosul veritabil, autentic. Pandemia a schimbat multe din păcate. Și ne-am reîntors la lucrurile de duzină . Dar eu mai am speranță. Se vor reașeza toate. Avem nevoie de artă și de autentic. Avem nevoie de oameni frumosi.
Artiștii nu vor renunța niciodată să creadă!
Ei trăiesc prin ceea ce fac și transmit mereu mult mai mult decât va costa vreodată creația lor. Am putea, de exemplu, să accesăm mai des gesturile umane, normale, prin care să ne exprimăm bucuria, admirația, încântarea și recunoașterea acelui unic lucru creat de mâinile artistului. Sunt sigură că i-ar aduce mai multă valoare decât toți banii din lume!
În această călătorie prin artă, în toată această perioada, ai vreun regret?
Raluca: Aș putea spune că mi-ar fi plăcut să mă dedic mai mult pasiunii și că nu am (încă) curajul să mă dedic în totalitate ei și dezvoltării în acest sens. Dar nu o etichetez ca un regret, ci ca o rânduială mai degrabă. Până la urmă tot procesul meu de dezvoltare m-a adus aici. Tot ceea ce ni se întâmplă, se întâmplă cu un scop. Avem un rol ( sau mai multe), rămâne să ni-l descoperim pe parcursul vieții.
Ce planuri de viitor ai în ceea ce privește Pietricica cu Emoție ?
Raluca: Orice piatră prinde viață în mâinile noastre. Imaginația joacă un rol decisiv. Îndemânarea o dobândim exersând. Fiind creativi, ne dezvoltăm inteligența emoțională, de care avem nevoie în egală măsură ca de inteligența cognitivă.
Am în gând o serie de ateliere senzoriale cu diverse tematici pentru vârste diferite. Inspirația a venit chiar de la piticul meu care este fascinat de tot ceea ce îi oferă natura. Îmi doresc astfel, ca prin atelierele mele, copiii să vadă, în fiecare piatră, o altă formă și o altă fantezie. Nu spun mai multe acum, însă este totul așezat pe o filă, așteaptă „the divine timing” pentru a fi scrisă.
Tablourile personalizate vor rămâne, bineînțeles, în continuare, proiectul meu de suflet.
Ai vreun motto după care te ghidezi?
Raluca: Nu știu dacă este neapărat un motto, însă cu siguranță mă ajută să îmi (re) amintesc rolul asumat: ” Nu aștepta o minune când nu-ți place ceva, că n-o să vină! Încearcă să schimbi tu ceva!”
Iar la final o întrebare: De ce iubești Brașovul?
Raluca: Iubesc Brașovul pentru că fiecare zi aici este diferită: o zi cu soare, o ploaie faină într-o zi de vară, o glumă sau un zâmbet de la un străin pe stradă, snowboard-ul, muntele, verdele, miros de pădure, străzi înguste, aerul rece de iarnă, festival de artă, cultura, oameni frumoși, părul în vânt, libertate..
Un oraș mereu în dezvoltare care te va surprinde chiar și atunci când crezi că le-ai văzut pe toate (recent am descoperit 2 cafenele absolut superbe- prima unde poezia ne unge pe suflet- eu nu sunt consumatoare de cafea, însă acolo simt mereu nevoia să beau o cafea bună, iar a doua este cea unde pot citi mereu o carte în timp ce piticul meu desenează sau socializează cu oamenii de acolo și pierzi noțiunea timpului. Aici am descoperit oameni faini alături de care poți lega adevărate prietenii.
Este un oraș pe care trebuie doar să îl simți . Atât.
Mulțumim Raluca, mult succes în tot ceea ce îți propui!
Și eu vă mulțumesc!
Raluca: Creațiile Ralucăi le puteți admira AICI
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI