Poșta Română, pe locul 44, în topul mondial al serviciilor poștale

Poșta Română, pe locul 44, în topul mondial al serviciilor poștale

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) ocupă poziţia 44 într-un raport al Uniunii Poştale Universale (UPU), care analizează serviciile poştale din 170 de ţări, în urcare cu şase locuri faţă de anul trecut, informează operatorul naţional de servicii poştale, într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, pentru realizarea raportului s-a luat în calcul şi dezvoltarea serviciilor poştale în contextul pandemiei Sars-Cov-2.

,,Deciziile luate de companiile aeriene de a suspenda zborurile au afectat fiabilitatea poştală la nivel mondial, operatorii fiind nevoiţi să oprească temporar traficul poştal internaţional pe mai multe rute. Poşta Română s-a adaptat rapid situaţiei şi a căutat, zilnic, soluţii pentru a nu întrerupe activitatea, iar măsurile luate să nu afecteze distribuirea trimiterilor şi a prestaţiilor sociale pentru populaţie. Conducerea companiei a găsit alternative şi a semnat parteneriate cu diverşi operatori pentru a înlocui transmiterea pe cale aeriană a corespondenţei folosind curse auto. Totodată, a dezvoltat produse pentru a satisface necesitatea unei nevoi din ce în ce mai acute a furnizorilor de livrare la domiciliu a comenzilor, evitând expunerea populaţiei la virusul Covid-19″, se arată în comunicatul companiei.

UPU clasifică serviciile poştale în funcţie de fiabilitate, acoperire, relevanţă şi rezistenţă. Astfel, dacă în 2019 Poşta Română obţinea un scor de 47,81 de puncte, anul acesta compania a înregistrat o creştere de 6,97 de puncte, urcând de pe locul 50, pe 44, înaintea unor ţări precum: Danemarca, Letonia sau Islanda.

Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. În prezent, peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi mai mult de 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Sursa: agerpres.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate