Poșta Română lansează primul NFT. Încasările din zece timbre digitale, donate Fundației Hospice „Casa Speranței” 

Poșta Română lansează primul NFT. Încasările din zece timbre digitale, donate Fundației Hospice „Casa Speranței” 

Poșta Română anunță că lansează astăzi, 12 august, primul NFT al unei entități din portofoliul statului român, sub forma unui timbru digital, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la înființarea companiei. 

Este vorba despre o serie limitată de 160 de NFT-uri, simbolizând vârsta Poștei Române, creații grafice virtuale a căror valoare de piață este de presupus a se aprecia în timp. 

De asemenea, Poșta Română mai anunță și faptul că 10 din cele 160 de NFT-uri vor fi scoase la licitație. Scopul licitaţiei este unul exclusiv umanitar.  

Toate încasările vor fi transferate în conturile fundaţiei HOSPICE Casa Speranţei, care a demarat un proiect de colaborare cu Poşta Română în acest sens.   

“Din cele 160 de NFT-uri, Poșta Română a alocat, special pentru evenimentul de la sediul MNIR, zece timbre digitale, care vor face obiectul unei licitații deschise, cu un preț de pornire de 160 de euro pentru fiecare piesă. Scopul licitației este unul exclusiv umanitar. Toate încasările obținute în seara evenimentului vor fi transferate în conturile fundației HOSPICE Casa Speranței, care a demarat un proiect de colaborare cu Poșta Română în acest sens. Banii vor merge în proiectele de susținere a programelor derulate în sprijinul pacienților cu boli incurabile. De altfel, costurile pentru susținerea unei zile de tratament paliativ pentru fiecare pat din spitalele fundației se cifrează la 160 de euro”, transmite compania. 

Evenimentul de lansare va avea loc vineri, 12 august 2022, ora 18.00, la Muzeul Național de Istorie a României. 

Alte articole:   Rezultate Exit-poll turul 2 alegeri prezidențiale România

NFT-urile (Non-fungible token ) sunt active „unice” în lumea digitală. Acestea sunt tokenuri care reprezintă un activ digital sau fizic.

NFT-urile pot fi considerate certificate de proprietate pentru active virtuale sau fizice. Ele pot fi folosite pentru a autentifica piese de artă şi alte piese de colecţie. 

La fel ca în cazul criptomonedelor, proprietarii certificatelor digitale fac parte dintr-un registru comun cunoscut sub numele de blockchain. 

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov