Pompierii brașovenii au simulat o tragedie produsă în tunelul de la Teliu

Pompierii brașovenii au simulat o tragedie produsă în tunelul de la Teliu

ISU Brașov a desfășurat al doilea exercițiu în teren din cadrul cursului „Conducerea intervențiilor în situații de urgență”. Tema exercițiului a fost: “Accident feroviar”, acesta desfășurându-se la Tunelul Feroviar Teliu.

La exercițiu, experții IGSU au urmărit coordonarea integrată la fața locului a Comandantului Operațiunilor de Salvare (COS), funcționarea Punctului de Comandă Mobil Înaintat, dar și cooperarea COS cu reprezentanții celorlalte instituții.

Conform scenariului, dispeceratul ISU Brașov a fost anunțat prin SNUAU 112 despre deraierea unui tren în tunel, în urma căruia a izbucnit un incendiu care se manifestă cu degajare mare de fum.

Fiind vorba despre victime multiple, s-a declanșat ,,Planul Roșu”. La locul intervenței s-au deplasat forțele necesare de la subunitățile din Brașov și Covasna, inclusiv autospeciala pentru transport roboți și elicopterul SMURD Brașov.

Obiectivul acestor exerciții este îmbunătățirea activității de coordonare a situațiilor de urgență cu victime multiple care implică aplicarea Planului Roșu de Intervenție, cooperarea dintre comandantul operațiunilor de salvare (COS) cu ceilalți reprezentanți ai autorităților cu responsabilități în astfel de situații de urgență.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate