Campioana CSA Steaua Stirom București s-a calificat, sâmbătă, în finala Superligii Naționale de polo pe apă, după ce a învins-o pe Corona Sportul Studențesc cu scorul de 14-7, în Bazinul Olimpic din Brașov.
Steaua s-a impus cu scorul general de 3-0 în semifinala cu Corona Sportul Studențesc, după 13-8 și 17-9 în primele două partide de la București.
Ultimul act va fi o reeditare a finalei trecute a Superligii, Steaua urmând să o întâlnească pe CSM Digi Oradea, care a dispus cu 3-0 în semifinala cu Dinamo București, 8-5 și 10-9 în primele meciuri, de la Oradea, 8-5, sâmbătă, la București.
Semifinalele s-au jucat după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Corona Sportul Srudențesc și Dinamo se vor duela pentru medaliile de bronz.