Poliţiştii braşoveni anunţă că au un suspect, în cazul agresiunii sângeroase de sâmbătă seară, din Piaţa Unirii, pe care însă nu l-au prins deocamdată.
„Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor. Bărbatul suspectat încă nu a fost prins”, ne-a informat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu, fiind întrebată cu privire la caz.
Amintim că, sâmbătă seara, doi bărbați au intrat în conflict spontan, în Piaţa Unirii, iar unul dintre ei l-a înjunghiat pe celălalt, apoi a fugit. Evenimentul a fost semnalat de un trecator prin apel la 112.