Polițiștii români se pregătesc de grevă generală!

Polițiștii români se pregătesc de grevă generală!

După aproape două luni de la ultimele negocieri eșuate, la ședința de azi a Comisiei paritare de dialog social, privind noul „Contract Colectiv de Muncă la nivel grup de unități din Ministerul Afacerilor Interne – (CCM)”, care reglementează drepturile/interesele personalului contractual, așa cum prevăd Codul Muncii și Legea dialogului social nr. 62/2011, a fost înregistrat un nou eșec în discuții.

MAI nu a aceptat nici măcar propunerea de a acorda o zi liberă plătită personalului contractual (aprox. 6.300 angajați), cu ocazia zilei de naștere, deși, inițial, acceptase ca respectiva zi liberă să fie recuperată, invocând prevederi justificative din materia Dreptului muncii.

„Stupoare: la negocierile de azi, ministrul Lucian Bode s-a întors la 180 de grade în ceea ce privește ziua liberă pentru personalul contractual, ceea ce ne determină să nu semnăm CCM-ul și să acționăm în consecință!”, se arată într-un comunicat al Federației Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC).

Alte articole:   Wizz Air va opera mai multe zboruri pe ruta Brașov – Londra

S-a decis demararea procedurii legale pentru greva generală

Drept urmare, consecvenți principiilor noastre sindicale, Biroul Executiv al FSNPPC a decis demararea procedurii legale pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă și, implicit, a grevei generale a personalului contractual, acțiune sindicală PERFECT LEGALĂ, pe care o vom pune în aplicare în cel mai scurt timp posibil, după efectuarea unor acțiuni juridice prevăzute de reglementările în vigoare.

Reiterăm ideea din comunicatul anterior, privind termenul de aplicare și efectele acestei măsuri, care nu pot fi cuantificate foarte precis, dar un lucru este clar: activitatea în TOATE STRUCTURILE centrale și teritoriale va fi foarte dificilă, dacă nu chiar imposibil, de desfășurat, fără implicarea profesională a colegilor noștri, lucru pe care, din motive de neînțeles, MAI nu dorește să-l ia în calcul, deși ar fi imperios necesar”, mai spun reprezentanții sindicali ai polițiștilor.

Foto: Arhivă

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov