Din judeţ

Polițiștii din Râșnov caută un bărbat de 52 de ani care a dispărut acum aproape două săptămâni!

Marian Stoica

Poliția Stațiunii Râșnov a primit, astăzi, acord de mediatizare în ceea ce privește plecarea voluntară de la domiciliu, la data de 23 septembrie 2022, a unui bărbat, în vârstă de 52 ani, din Stațiunea Râșnov, județul Brașov, sesizare realizată la data de 1 octombrie.

Semnalmente: înălțime – aproximativ 1,80 m, greutate 75-80 kg, păr grizonant, ochi căprui, bărbie rotundă, ten deschis, constituție atletică.

La momentul plecării, bărbatul purta geacă de piele întoarsă, de culoare neagră, ce prezinta o emblema triunghiulară în partea dreaptă a pieptului și o emblemă dreptunghiulară în zona umărului stâng, pantaloni tip jeans, de culoare gri închis și pantofi, de culoare neagră.

Persoanele care pot furniza informații cu privire la bărbatul în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112!

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI