Polițiștii brașoveni au dat peste 175 de amenzi rutiere, în doar două ore

Polițiștii brașoveni au dat peste 175 de amenzi rutiere, în doar două ore

În doar două ore, poliţiştii brașoveni au depistat în trafic mai multe persoane care au săvârşit infracţiuni rutiere. Cele mai multe sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Marți, 3 august, în intervalul orar 07.00-09.00, polițiști rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Prahova și Covasna, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au organizat și  desfășurat o acțiune, în sistem integrat, pe raza județului Brașov, ce a avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea cauzelor generatoare de accidente.

Alte articole:   Spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani și Vinderea Domnului, prăznuite în Joia Mare

Acțiunea a fost desfășurată cu efective mărite, astfel, în cadrul activităților au fost angrenate 63 de forțe de ordine. 

În cadrul activităților desfășurate au fost utilizate echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare, etilotestele, etilometrele, aparatele Drugtest și cinemometrele TruCam.

Astfel, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 176 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Dintre cele 176 de sancțiuni contravenționale, 160 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 sancțiuni contravenționale aplicate pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 11 pentru săvârșirea altor abateri la regimul rutier.

Alte articole:   FOTO O macara s-a prăbușit peste o mașină, în București

De asemenea, polițiștii au reținut 9 permise de conducere și au constatat 1 infracțiune la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, fiind întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 74.500 lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate