Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
În fapt, la data de 22 septembrie 2020, în jurul orei 13.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 27 ani, care conducea un moped pe DJ131F, pe raza localității Ungra, județul Brașov.
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor, a transmis purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brașov, subcomisar Alina Ivan.
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În fapt, polițiștii rutieri au oprit în trafic, pentru control, un bărbat care conducea un autoturism pe str. Calea Feldioarei din municipiul Brașov.
Conducătorului auto i-au fost solicitate documentele personale, ocazie cu care acesta a declarat verbal faptul că nu deține asupra sa documentele de identitate, prezentându-se cadrelor de poliție ca fiind un bărbat în vârstă de 32 ani din municipiul Brașov. Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,22 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost sancționat contravențional, luându-se, de asemenea, măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 zile.
În continuarea cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că datele de identitae furnizate de către conducătorul auto, aparțin altei persoane, acesta fiind identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 34 ani din municipiul Brașov.
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, a rezultat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, ca urmare a săvârșirii, la data de 15.03.2019, a infracțiunii de ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!