Eveniment

Polițiștii au găsit șoferul care a accidentat o fetiță în Ghimbav și a fugit

Sebastian Dan

„În urma unui complex de activități investigativ-operative, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov, au identificat și depistat conducătorul autoturismului, care la data de 24.02.2020, în jurul orei 18,05 a surprins și accidentat o minoră în vârstă de 10, accident petrecut pe strada Făgărașului din orașul Ghimbav”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, scms. Alina Maria Ivan.

Acesta este un bărbat în vârstă de 80 de ani, din municipiul Brașov. Cercetările continuă în cadrul dosarului penal constituit, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, dosar instrumentat sub coordonarea unui procuror, in care se va propune solutie legala la finalizarea cercetărilor.