Eveniment

Polițiștii au dat, duminică, peste 30 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei

Iulia Ghervan

La data de 15 ianuarie 2022, în intervalul orar 11.00 – 17.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, Secțiile 1- 5 Poliție, împreună cu polițiști locali, au organizat și desfășurat două acțiuni, după cum urmează:

În intervalul orar 11.00 – 13.00, acțiunea s-a desfășurat în zona centrelor comerciale, în zona parcărilor supermarketurilor, piețelor, spitalelor de pe raza municipiului Brasov, unde se produc frecvent aglomerări de personae, activitățile urmărind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, identificarea și luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care practică cerșetoria și sancționarea conducătorilor auto care parchează, fără drept, autoturismele pe locurile destinate persoanelor cu dizabilitati;

În intervalul orar 15.00 – 17.00, activitățile desfășurate au vizat creșterea gradului de siguranță rutieră, în acest sens fiind instituite filtre rutiere pentru verificarea modului de respectare de către conducătorii  auto a prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.  

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 73 de persoane și verificate 93 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 11.000 lei. Dintre acestea 21 de sancțiuni au fost  aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 6 sancțiuni contravenționale pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 4 sancțiuni pentru parcarea neregulamentară pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități.