Poliţişti răniți într-un accident rutier în timpul unui filtru de noapte, pe Bulevardul 15 Noiembrie

Poliţişti răniți într-un accident rutier în timpul unui filtru de noapte, pe Bulevardul 15 Noiembrie

Doi poliţişti au fost răniţi uşor într-un accident rutier produs în noaptea de duminică spre luni, pe Bulevardul 15 Noiembrie din municipiul Braşov, unde efectuau un filtru rutier.

Cei doi agenți se aflau în autospeciala de poliție, care staționa pe banda nr. 1, pentru efectuarea unui filtru auto, timp în care, un şofer, în vârstă de 33 de ani, care circula dinspre Centrul Vechi spre Centrul Civic, a intrat frontal în mașina poliţiei. Aceasta a fost proiectată în alta, stațioată în fața acesteia, pentru control.

În urma impactului cei doi agenți de poliție din cadrul Serviciului Rutier, au fost răniți ușor și au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov în vederea acordării de ingrijiri medicale.

Alte articole:   Mihaela Rădulescu, primul mesaj după decesul partenerului său de viaţă: “Felix, ai fost atât de iubit...”

Conducătorul auto de 33 ani, a refuzat testarea alcoolscop și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în arestul I.P.J. Brașov.

Ulterior, instanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru acesta. El este cercetat în continuare în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unităţii de parchet competente, în care se va propune soluţie legală la finalizarea verificărilor.

Foto: Arhiva Ora de Sibiu

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov