Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a făcut public bilanţul activităţii pentru anul trecut. Astfel, raportul pe anul 2016, situează instituţia braşoveană pe locul trei la nivel naţional pe segmentul soluționării principalelor genuri de infracțiuni.
Valoarea totală a prejudiciilor recuperate, în domeniul ecoonomico-financiar, pe domeniile prioritare, respectiv combaterea evaziunii fiscale, spălarea banilor, contrabandă, combaterea corupției și achiziții publice, drepturile de proprietate intelectuală, precum și a măsurilor asigurătorii aplicate în domeniul combaterii infracționalității economice se circumscrie sumei de 65.000.000 lei.
Toate infracţiunile de mare violenţă au fost soluţionate
Rezultatele pozitive înregistrate pe domeniul combaterii infracționalității, au condus la diminuarea semnificativă a principalelor fapte de natură judiciară, respectiv tâlhării, furturi din locuinţe, furturi din societăţi comerciale și furturi din auto, relevant fiind faptul că toate infracţiunile de mare violenţă înregistrate în anul 2016 au fost soluţionate, iar autorii au fost identificaţi și trași la răspundere penală.
Conform bilanţului IPJ Braşov, mandatele de executare și identificarea persoanelor urmărite, în cursul anului 2016 au fost puse în executare 63% din mandatele aflate în lucru (penale și europene de arestare).
Peste o tonă de carne de vânat confiscată
La capitolul combaterii fenomenului infracțional asociat fondului cinegetic și protecției vânatului, în anul 2016 au fost soluționate cu 63,6% mai multe infracțiuni comparativ cu anul 2015. Oamenii legii au confiscat: 1180 kg. carne de vânat, 39 trofee de vânat, 830 kg. articole pirotehnice, 2000 litri deşeuri periculoase şi o capcană braconaj.
A scăzut infracţionalitatea stradală
Referitor la domeniul ordinii și siguranței publice, îmbucurător este faptul că infracționalitatea totală sesizată a scăzut cu un procent de 6,31%, iar infracționalitatea stradală a scăzut cu 17,09%.
Raportul pe genuri de fapte este prezentat astfel: tâlhăriile stradale au scăzut cu 15%, furturile prezintă o scădere de 18,12%, furturile de componente auto au scăzut cu 39,45%, precum şi furturile din auto au scăzut cu 31,38%.
Siguranța în zona unităților de învățământ
Pentru menținerea siguranței în școli, elementele de dispozitiv din sistemul de ordine publică au monitorizat permanent perimetrul celor 441 unități școlare preuniversitare, fiind organizate 274 acţiuni şi controale pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile. De asemenea au fost făcute 215 acțiuni pe linia prevenirii absenteismului şcolar, 159 acţiuni pe linia respectării regimului circulaţiei rutiere, 214 ședinţe cu cadre didactice și părinți, 191 activități preventiv-educative în cadrul orelor de curs.
„În urma activităţilor organizate au fost aplicate 117 sancţiuni contravenţionale, aplanate 22 stări conflictuale, iar 11 persoane au fost conduse la sediile subunităţilor de poliţie. Au fost verificaţi 73 de agenţi economici privind respectarea prevederilor legale în domeniul comercializării băuturilor alcoolice, a tutunului şi a unor produse alimentare în incinta sau zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, fiind aplicate 9 sancţiuni contravenţionale“, se arată în raport.
Peste 1700 mc material lemons confiscat
În ceea ce priveşte combaterea delictelor silvice, în cursul anului trecut, poliţiştii braşoveni au făcut 2219 de acţiuni şi au verificat 5142 de mijloace de transport şi 509 societăţi comerciale controlate cu obiect de activitate în domeniul silvic. În urma controalelor, au fost date 555 de amenzi în valoare totală de 735.850 lei şi a fost confiscat 1.772,25 mc material lemnos în valoare de 332.580 lei.
Totodată, au mai fost dispuse măsuri de confiscare și introduse la Camera de corpuri delicte 16 autoutilitare, 1 autotren și 23 căruţe, mijloace utilizate pentru transportul materialelor lemnoase fără documente de proveniență.
Mai puţine accidente, dar multe permise reţinute
Analiza asupra dinamicii accidentelor de circulaţie grave din 2016 relevă scăderea cu 9,72% a numărului de accidente, respectiv scăderea numărului răniților grav cu 10,28%. Principalele cauze generatoare a accidentelor rutiere grave au fost viteza (sub cele două forme ale sale – neadaptată şi excesivă), abateri ale pietonilor şi neacordare prioritate pietoni.
Efectivele de poliţie rutieră au organizat şi desfăşurat un număr de 816 acţiuni privind respectarea normelor rutiere.
În urma activităţilor desfăşurate în teren s-au aplicat 63.196 amenzi la regimul circulaţie, au fost reţinute 5.852 permise şi au fost retrase până la remedierea defecţiunilor un număr de 2.509 certificate de înmatriculare.
Pe parcursul anului 2016, efectivele de poliție ale inspectoratului au gestionat un număr de 39.831 apeluri primite prin Sistemul Național Unic de Urgență 112.