Din judeţ

POIM: 95 contracte în valoare de 530 milioane de lei. Doar unul pentru Brașov

Sebastian Dan

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare din cadrul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat, în luna ianuarie 2022, 95 contracte de finanțare în valoare de 530 milioane lei.

Cele mai multe contracte semnate vor asigura sprijin financiar pentru limitarea răspândirii pandemiei COVID-19 în școli și spitale.

Alte proiecte vor contribui la îmbunătățirea eficienței energetice sau dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare.

Dintre cele 95 de contracte, doar unul este pentru județul Brașov, respectiv comuna Bunești, pentru dotarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cu echipamente de protecție medicale și dezinfectanți. Valoarea totală este de 298.792 de lei.