
Turiștii au luat cu asalt Poiana Brașov la finele săptămânii trecute, iar sâmbătă a fost cea mai aglomerată zi din acest sezon. Din cauza numărului mare de mașini din stațiune, Poliția Rutieră a decis să închidă traficul rutier spre Poiană, atât dinspre Brașov, cât și dinspre Râșnov, astfel că singura șansă de a ajunge în zonă a fost cu autobuzul, pe data de 3 ianuarie.
În conformitate cu datele prezentate de administratorul instalațiilor de transport pe cablu din Poiană, în primele trei zile ale lui 2015, pe la turnicheții acestora au fost înregistrate 72.613 treceri. Dacă pe 1 ianuarie au fost 14.800 de treceri, pe 2 ianuarie au fost 31.361 de treceri, fiind practic cea mai mare „înghesuială” pe pârtie. Și sâmbătă, numărul trecerilor înregistrate a fost destul de mare, de 26.452, coada la stația de telegondolă întinzându-se pe câteva sute de metri.
În momentul de față, se schiază în condiții excelente pe toate pârtiile din Poiana Brașov, cu excepția zonei inferioare a pârtiei Lupului, unde se lucrează la amenajarea pârtiei. Chiar dacă a nins, au fost puse în funcțiune și instalațiile de producere a zăpezii artificiale, pentru a se forma un strat de zăpadă cât mai consistent. Stratul de zăpadă depășește pe alocuri 70 de cm și va mai crește, ținând cont că ninsorile nu se vor opri.
Pentru amatorii sporturilor de iarnă care vor ajunge zilele acestea în Poiană sunt funcționale aproape toate instalațiile de transport pe cablu, respectiv telecabina Kanzel, telegondola, telescaunul Ruia și teleschiurile Bradul, Ruia și Stadion.