Eveniment

Podul Giurgiu-Ruse se va închide parțial timp de două luni, începând din 9 iulie

Gabriela Bunghez

Bulgarii restricționează parțial circulația pe Podul Giurgiu – Ruse, pentru lucrări, începând din 9 iulie.

Autoritățile bulgare au decis restricționarea circulației pe partea lor a Podului Giurgiu – Ruse din 9 iulie, a anunțat miercuri Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Inițial, șeful CNAIR a vorbit de o închidere completă a podului, pentru lucrări pe partea bulgară, potrivit Economica.net.

„Am avut mai multe discuții cu partenerii bulgari. Dânșii consideră necesari ca să înceapă închiderea totală a părții administrate de ei din 9 iulie, dacă nu mă înșel, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă și turistic care se realizează între România și Bulgaria. Am încercat să decalăm, să schimbăm perioada în care se va închide podul, dar partea bulgară nu a agreat o astfel de abordare”, a spus inițial șeful CNAIR, Cristian Pistol.

Ulterior acesta a revenind precizând că e vorba de închiderea unei singure benzi, la podul peste Dunăre.

El a precizat că există rute alternative, peste celălalt pod de la Calafat-Vidin sau legăturile din Călărași, cu bacul.

Miercuri, CNAIR a transmis precizări privind închiderea traficului pe Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse.

„Din informatiile pe care le avem, autoritățile bulgare au decis să reabiliteze secțiunea de pod care este în administrarea acestora. Am fost informați că pentru reparații, drumarii bulgari vor închide câte o bandă și se va circula alternativ pe cealaltă bandă”, se arată pe pagina de Facebook a CNAIR.

Cât ar putea dura lucrările la Podul Giurgiu – Ruse

Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a explicat că din informațiile pe care le deține partea bulgară a decis închiderea circulației pe o bandă, cu o temporaziare la trei minute, semaforizată, pentru prima fază a decopertărilor, urmând ca ulterior să vadă dacă este nevoie ca podul să fie închis total circulației rutiere.

„Sperăm să nu ajungem într-o astfel de situație”, a continuat Pistol.

Potrivit lui, în prima faza se va închide câte o bandă de circulație, urmând ca circulația să se desfășoare alternativ, la cadențe de trei minute, începând cu 9 iulie.

Lucrarea durează la prima estimare undeva la doi ani de zile, a spus mai nou Cristian Pistol.

Video Valea Oltului se închide timp de o lună. CNAIR va anunța rutele alternative

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !