Din judeţ

Podul de la Voila va fi demolat la finalul săptămânii

Gabriela Bunghez

Podul de la Voila, de peste Olt, va fi demolat vineri, anunţă Primăria Comunei Voila, într-o adresă.

Podul care face legătura satelor Voila cu Cincşor şi totodată asigură legătura cu baza militară de la Cincu va fi demolat în cursul acestei săptămâni.

În locul vechiului pod, care este complet degradat, se va construi unul nou, cu o garanţie de 100 de ani.

Intervenţia la podul de la Voila a fost amânată de mai multe ori, până acum din cauza procedurilor birocratice şi a discuţiilor privind soluţiile tehnice. Între timp, Consiliul Județean Brașov a făcut noi expertize.

Primăria Comunei Voila a transmis că peste câteva zile vor demara lucrările de demolare a podului de peste Olt.

Potrivit adresei oficiale transmise Primăriei Voila de către Compania de Demolări Industriale SRL, vinerea viitoare, în data de 22 septembrie, între orele 17.00 și 19.00, se vor executa lucrări de împușcare la pod.

“Prin prezenta vă facem cunoscut că societatea Compania de Demolări Industriale SRL, Aut. Nr. 190205.03.2019 în data de 22.09.2023, între orele 17.00-19.00 se vor executa lucrări de împușcare Pod Voila“, se arată în adresa înregistrată la Primăria Voila sub nr. 4443/13 septembrie 2023.

https://newsbv.ro/2023/08/10/constructia-podului-de-la-voila-din-nou-blocata-dispute-intre-proiectant-si-constructor/
https://newsbv.ro/2022/11/01/podul-de-la-voila-demolat-prin-implozie-noul-pod-garantie-de-100-de-ani/

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI