După mai bine de un an și jumătate, lucrările la noul pod de peste râul Olt situat pe drumul judeţean DJ 131P şi care asigură legătura satului Hălmeag cu comuna Şercaia au fost finalizate.
Circulaţia pe pod a fost deschisă încă de la începutul lunii decembrie, spre satisfacţia locuitorilor zonei.
Sfârşitul anului 2020 a însemnat punctul final al unei lucrări de infrastructură pe care locuitorii comunei Şercaia au aşteptat-o zeci de ani: construirea unui pod nou peste râul Olt, care să asigure legătura satului Hălmeag cu centrul de comună.
Execuţia proiectului „Pod peste râul Olt pe DJ 131P – Şercaia (DN1) – Hălmeag la km 5+001”, a început în aprilie 2019, odată cu predarea amplasamentului către constructor, implementarea fiind asigurată de Consiliul Judeţean Braşov cu fonduri accesate de la Ministerul Dezvoltării prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a.
Contractul încheiat de administraţia judeţeană cu firma SC Confer Group SRL a fost dus la bun sfârşit în cursul lunii decembrie 2020, după demolarea podului din lemn care timp de un secol a reprezentat calea de acces a locuitorilor din satele aflate pe malul drept al Oltului (Hălmeag, Ticuşul Nou, Ticușul Vechi, Crihalma), spre Făgăraș și Brașov.
Valoarea totală a lucrărilor de construcţie a noului pod a fost de 6.176.199,19 lei.
Noul pod are peste 97 de metri lungime și lat de 6 metri
Podul este realizat din beton şi are o infrastructură formată din două culee și două pile pe fundații indirecte. Având lungimea de 97,10 metri și lățimea de 6 metri, podul dispune de o parte carosabilă lată de 5 metri. Banda de circulație ocupă 4 metri, iar în părţile laterale sunt benzi de încadrare, de câte 50 cm.
Construcţia s-a realizat în parametri optimi, în ciuda faptului că vremea capricioasă şi debitul mărit al Oltului au generat anumite decalări în graficul de execuţie.
„Este cel de-al doilea pod peste râul Olt pe care îl finalizăm în anul 2020, după podul de la Crihalma. De altfel, acestea sunt primele poduri construite de la zero în judeţul Braşov în ultimii cincizeci de ani. Avem în lucru şi alte poduri pe care dorim să le refacem sau să le reconstruim din temelii, astfel încât să rezolvăm problema conectivităţii tuturor localităţilor cu drumurile naţionale care străbat judeţul Braşov. Încheiem un an foarte important din punctul de vedere al implementării proiectelor care vizează îmbunătăţirea infrastructurii rutiere şi ne pregătim pentru anul 2021, pe care ni-l dorim sub cele mai bune auspicii. Am convingerea că anul viitor se vor vedea şi mai mult rezultatele muncii noastre concretizate în zeci de kilometri de drumuri reabilitate şi modernizate”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Podul de la Hălmeag este al doilea pod peste Olt construit de la zero, în judeţul Braşov, și al doilea finalizat anul acesta, după cel de la Crihalma.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

