
Comitetul Naţional de Conducere al Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) a aprobat, sâmbătă, protocolul de asociere cu Asociaţia „21 Decembrie 1989” în „Alianţa Calea Dreaptă”. Domnul Victor Ciorbea, preşedintele PNŢCD a declarat în cadrul acestei reuniuni că partidul este în tratative avansate cu câteva asociaţii monarhiste, cu Alianţa Civicã, AFDPR pentru ca acestea să intre în alianţă.
Întrunirea s-a dorit şi un apel la reconciliere prin cooptarea în structurile de conducere a membrilor din grupările dizidente. “Din păcate nu am reuşit să ne atingem scopul. Aurelian Pavelescu, bine că a venit măcar. A venit doar cu doi-trei oameni, a luat cuvântul şi a venit doar sã vă dea dumneavoastrã o declaraţie la intrare. Alt scop nu a avut”, a declarat Victor Ciorbea la finalul reuniunii.
Eugen Urs, preşedintele organizaţiei PNŢCD Braşov, prezent la Comitetul Naţional de Conducere a declarat: “Pavelescu, Miluţ şi Lupu trăiesc în lumea lor. Pavelescu a candidat la un congres cu ajutorul firmelor lui Miluţ şi a fost ales «Şef secţie contestaţii».”